Ce poate face un om care spovedește mereu aceleași păcate, le urăște, luptă cu ele, însă oricum le repetă? Cum le poate învinge?

Cel mai important lucru este ca omul să-și urască păcatul. Este esențial! Când nu iubim un păcat, atunci putem scăpa foarte repede de el.

Dumnezeu ne-a binecuvântat cu multe daruri, cum ar fi și darul mâniei. Auziți? Este un dar! Și acesta este pentru a ne mânia pe diavol, pe duhurile rele, în momentele în care suntem atacați de ele. Pe când noi am început să-l folosim spre păcat, înfuriindu-ne pe aproapele nostru. Ni s-a mai dat și darul râvnei pentru Dumnezeu. Însă noi nu râvnim după cele sfinte, ci râvnim la cele ale aproapelui nostru.

Un alt dar este cel al nesațietății după Dumnezeu, după cele sfinte, dar noi l-am transformat în păcat, întrucât nu ne mai săturăm de farmecele acestei lumi. Cel mai important lucru este însă să ne îndreptăm și să urâm păcatul.

Pentru aceasta avem nevoie de voință. În tinerețile sale, Fericitul Augustin nu putea scăpa nicidecum de un păcat și, abia după ce a devenit un bărbat copt duhovnicește, a priceput de ce nu se putea izbăvi de acesta. Nu avea suficientă voință și dorință sinceră de a se elibera: „Eu mă rugam, Îl rugam pe Dumnezeu să mă izbăvească de păcat, dar în adâncul inimii parcă spuneam într-un fel: Izbăvește-mă, Doamne, de păcat, dar nu acum, ci mai târziu. Acum sunt tânăr și vreau să mai trăiesc”. Nu pronunța acestea cu voce tare, dar undeva în subconștientul său acest gând era prezent.

(Îndrumar creștin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov), vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 199-200)