Vin oamenii să-și mărturisească păcatele, dar nu-și schimbă viața, nu se transformă.

Dacă nu se schimbă, nu-l împărtășești imediat, dar de dezlegat îl dezlegi de păcate. Nu trebuie alungat. În ce privește căința, am să vă spun o istorioară. Când au căzut îngerii din Cer, un înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu forța și cu viteza divină, el și-a dat seama că a greșit, dar cerurile s-au închis și el a rămas afară. S-a rugat să-l primească și nu l-a primit în Cer, dar Dumnezeu i-a pus o condiție: „Să-mi aduci ce-i mai scump pe pământ!” – îngerii erau căzuți înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani și el ar fi rămas tot pe afară, așa încât avea o bucurie, că totuși are o șansă.

S-a pogorât în adâncurile oceanelor și a adus cel mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. Dar când lupți duhovnicește și nu câștigi, ai câștigat necâștigarea: faptul că tu știi că nu ai câștigat, deja este câștig! Deci ești deasupra luptei. Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a deșteptat îngerul: „Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!”. La un râu, doi copii se scăldau și, în joaca lor, unul a căzut și era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze – s-au înecat amândoi. Și îngerul a luat inima copilului salvator și s-a suit cu ea la Cer. Și Cerul nu s-a deschis! Vezi cât de învățat era îngerul acum? Mergând el prin lume, a văzut într-o pădure un bătrân care-și plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Și a luat o lacrimă din aceea și a fugit cu ea la Cer. Dumnezeu l-a primit imediat! Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăinței!

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 137-138)