Cel nevinovat îl iartă pe cel vinovat
Nu cel vinovat îl iartă pe cel nevinovat, pentru că pe acela nu-l mai duce capul, că e întunecat. Dar tu, care eşti nevinovat, tu îl ierţi pe cel vinovat şi îi ceri iertare.
Haideți să încercăm să trecem uneori peste eul nostru şi-l iertăm pe fratele nostru, care a greşit şi care e vinovat. Că cel nevinovat iartă pe cel vinovat. Înţelegeţi? Nu cel vinovat îl iartă pe cel nevinovat, pentru că pe acela nu-l mai duce capul, că e întunecat.
Dar tu, care eşti nevinovat, tu îl ierţi pe cel vinovat şi îi ceri iertare. Acela se uită la tine, îţi dă două palme şi zice: „Îţi baţi joc de mine?”. Pe urmă îşi revine: „Tot eu i-am greşit, şi tot el îşi cere iertare” – și astfel, oamenii se împacă. Şi atunci am făcut şi noi un minim sacrificiu. Minim. Care la Dumnezeu, însă, contează ca imens. O, ce sacrificiu!
(Preotul Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 154)
Prin osteneală și ajutor de la Dumnezeu ne izbăvim de slava deșartă
Ce pierdem prin neascultare?
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro