O, fericită smerenie! Tu ești dumnezeiască fiindcă ai plecat Cerurile și te-ai întrupat în omenire, și ai pironit de Cruce păcatul întregii lumi. Sufletul meu se cutremură – cum aș putea să spun ceva despre măreția ta?

Iată ce spun despre smerenie Sfinții Părinți cei înțelepțiți de Dumnezeu: din smerenie vin blândețea, bunăvoința, liniștea, milostivirea, purtarea lină, supunerea. Cel smerit nu iscodește lucrurile de nepătruns, pe când cel mândru vrea să cercete­ze adâncul judecăților lui Dumnezeu. Cel smerit nu se laudă cu înzestrările sale firești și nutreș­te dezgust față de laudele omenești. Dacă cineva stropește cu păcură, omul îmbrăcat în haine de mătase se ferește, ca să nu fie murdărită îmbră­cămintea lui scumpă: și cel smerit fuge de slava de la oameni. Însușirea smereniei este de a ve­dea la sine păcatele, iar la ceilalți – însușirile bune. Însușirea trufiei este de a vedea la sine doar lucruri bune, iar la ceilalți – doar lucruri rele.

Iată încă o trăsătură a smereniei: ea este sim­plă, deschisă și firească. Iar ce este smerenia și cum se naște ea în suflet, nimeni nu poate lămuri prin cuvinte dacă omul nu va afla singur, din experiență. Numai din vorbe nu poate să învețe. (Schiegumenul Ioan Alexeev)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 84-85)