Cele mai bune oportunităţi educative pentru cei mici
Odată ajunşi părinţi, apar în viaţa noastră alte responsabilităţi, deci şi alte priorităţi.
O caracteristică a părinţilor din ziua de astăzi este dorinţa de a le oferi copiilor cele mai bune oportunităţi educative, înscriindu-i de mici la tot felul de programe sau cursuri după orele de şcolarizare. Acest comportament în aparenţă bine intenţionat, este mai degrabă distructiv pentru sănătatea psihologică a celor mici. Copiii ajung să fie fiii ocupaţi ai unor părinţi ocupaţi, iar comunicarea şi apropierea dintre ei devine din ce în ce mai slabă. Fiind mereu înconjuraţi de alţi copii, vor ajunge să se ataşeze de aceştia. Treptat, aprobarea şi atenţia grupului de copii devin mai importante decât cele ale părinţilor şi apar inevitabil problemele de comportament. Acest lucru poate fi evitat prin simpla prezenţă a unui părinte iubitor care se implică activ în disciplinarea şi orientarea copilului său, într-un timp cât mai lung petrecut alături de acesta.
Odată ajunşi părinţi, apar în viaţa noastră alte responsabilităţi, deci şi alte priorităţi. Creşterea copiilor ar trebui să fie mai presus de carieră, de bani sau de dorinţe egoiste. Dacă vom lucra mai puţin, vom avea mai puţini bani, dar vom câştiga mai mult timp pe care să îl dăruim celor dragi – şi, oare, nu este acest timp mai valoros decât orice jucării, haine sau mâncăruri scumpe pentru care, paradoxal, muncim să le putem dărui copiilor? Să învăţăm să ne bucurăm de copiii noştri, să fim cât mai mult împreună cu ei! Să trăim împreună cu ei plăceri simple şi fireşti precum scrisul, cititul, pictura, plimbările, broderia, conversaţia sau gătitul — în locul, de pildă, al vizionatului la televizor.
(Psiholog Irina Constantinescu, Familia ortodoxă, Părinți buni pentru copii minunați, nr. 10, nov. 2009, p.12)
Fericitul Iacov se distingea încă din copilărie de ceilalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro