Să alergăm la Maica Domnului
Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate.
Cine nu vrea, nu se vindecă. Cine vrea, este vindecat de Harul lui Dumnezeu. În cele din urmă înțelegem cine este de vină, înțelegem ce se întâmplă înlăuntrul nostru și ne lăsăm convinși să se vindecăm. Să alergăm la Maica Domnului. Ea se pricepe la toate. Să alergăm la Maica Domnului, dar cu credință. Credința se manifestă prin voință. Dacă omul vrea să se facă sănătos: „Vrei să te faci sănătos?”, să răspundă: „Da, vreau să mă fac sănătos!”. Când vrea cu adevărat, manifestă credință adevărată. Când are credință adevărată, va manifesta și voință adevărată. Ceilalți oameni care trăiesc cu dumnezeii lor se chinuiesc, nu-și găsesc odihna, nu-și găsesc vindecarea.
Creștinii adevărați au această șansă, Îl au pe Hristos, o au pe Maica Domnului. Cei care credem în Hristos, cei care suntem membri vii ai Bisericii și credem în Maica Domnului, o considerăm Maică a noastră, să alergăm cu îndrăzneală la ea. Să alergăm și să o rugăm. Să o rugăm din tot sufletul nostru, din toată inima noastă, cu toată credința și puterea din noi. Să-i arătăm evlavie, să facem metanii, să-i sărutăm icoana, să ne ungem trupul cu untdelemn din candela ei ca să se tămăduiască trupul și sufletul nostru, să ne vindecăm de bolile trupești și sufletești.
(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Sufletul meu, temnița mea, Editura Bizantină, p. 100-101)
Maica Domnului, vasul care a purtat Mirul Cel nedeșertat
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro