Neîntrerupta comunicare cu Dumnezeu în liniştea inimii, în stăruinţa minţii, în tăcerea sufletului întreg duce la curăţia serafică a omului interior. Din această curăţie se pot vedea toate lucrurile şi toate fiinţele în curăţia lor iniţială, ca un reflex al curăţiei Ziditorului tuturor lucrurilor şi al tuturor fiinţelor. Această viziune dă naştere celor mai curate lacrimi ale omului. Deoarece şi lacrimile nu sunt câteodată decât apa mării.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învăţături despre bine şi rău, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p.206)