Ofensiva mexicană împotriva cultului „Sfintei Morţi” (Santa Muerte) a devenit globală. Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Cultură, Cardinalul Gianfranco Ravasi, a condamnat cultul skeletonului ca fiind „sinistru şi infernal” şi a chemat Biserica şi societatea să lupte împotriva unei asemenea abominaţii.

Cardinalul explică faptul că devoţiunea către Santa Muerte este celebrarea devastării şi a iadului. Observând dezvoltarea alarmantă a acestei secte sinistre pe graniţa mexicano-americană, cardinalul a condamnat formele extreme de religiozitate maladivă ale acesteia.

Din perspectivă creştină, Hristos Dumnezeu a biruit şi a omorât moartea cu moartea Sa, prin Înviere. De aceea venerarea morţii ca persoană este de fapt o nouă formă de idolatrie satanistă, care celebrează cultul iadului şi anulează lumea valorilor civilizaţiei umane. Adepţii cultului oribil comit crime în numele morţii, sacrificii umane, narco-asasinări şi alte epifenomene ale iadului.  Cultul nu mai este doar o curiozitate maladivă locală din Mexic, ci a luat deja amploare în Statele Unite. Criza economică profundă, letargia şi plafonarea migranţilor ilegali şi dependenţa de droguri care infuzează încet moartea, infracţionalitatea ca unică alternativă la inaniţie, neafilierea la o religie, mentalitatea de hienă pe care ţi-o inoculează suburbia, cu toată violenţa şi viclenia ei, toate acestea s-au transformat în teren fertil pentru cultul iadului şi al morţii. O mulţime de crime de datorează acestei secte monstruoase, majoritatea cu aspecte agravante.

O societate care Îl scoate afară pe Dumnezeu din toate ungherele lumii, care legalizează anomaliile hedoniste şi confirmă distrugerea copiilor şi a creativităţii lumii, care susţine crima monstruoasă a avortului ca libertate şi ucide cu sânge rece bătrânii vulnerabili sau instabili, care promovează furtul ca şi competitivitate, goana aberantă după bani, consumismul ca religie, este condamnată la extremism letal şi la pseudo-religiozitate sinistră. Cultul morţii în America este de fapt nu numai o falangă a ciudaţilor adolescentini care îşi caută în zadar identitatea, ci semnul clar că suportabilitatea morală a societăţii se apropie de capăt, şi fantoma haosului social îşi face apariţia în lume. Isterizarea prin tehnologie, limitarea libertăţilor personale, neo-comunismul bancar, naţionalizarea şi etatismul agresiv, criza care nimiceşte pe cei săraci, dinamitarea valorilor tradiţionale, iată tot atâtea dimensiuni ale patologiei umane care favorizează distrugerea, moartea, iadul şi neantul.

Biserica are din nou vocaţia martirică de a spune adevărul cu preţul vieţii şi de a afirma biruinţa Învierii asupra morţii. Hristos a venit să dăruiască viaţa veşnică, iar viaţa de aici este doar un antrenament pentru veşnicie. Toată materialitatea lumii nu are valoarea unui zâmbet sau a unui suspin, dăruite din inimă şi pentru inimă. Avem o singură şansă: să iubim fără hotar cu preţul vieţii şi al morţii, sau să ne scufundăm în nefiinţa confortabilă şi vremelnică a păcatului. Este clar că o lume fără Înviere este condamnată la moarte fără sfârşit.