Povestit-a oarecine din Părinţi despre un călugăr iubitor de osteneală care, deşi lua aminte de sineşi, s-a întâmplat a se lenevi puţin; iar în vremea când se lenevea, osândindu-se pe sineşi, a zis: „Suflete, până când te leneveşti de mântuirea ta şi nu te temi de judecata lui Dumnezeu, care, de te va apuca întru lenevirea aceasta, te va da veş­nicelor munci?” Acestea zicând, se deştepta pe sineşi întru lucrul lui Dumnezeu. Într-o zi, făcându-şi pravila sa, au venit dracii şi-l tulburau pe el, iar el a zis către ei: „Până când mă tot necăjiţi? Nu v-ajunge vremea lenevirii celei trecute?” Zis-au lui dracii: „Când erai întru lenevire, şi noi eram întru lenevire de tine. Iar dacă te-ai sculat asupra noastră, şi noi ne-am sculat asupra ta”. Acestea auzindu-le, se deştepta pe sine întru lucrul lui Dumnezeu şi sporea cu darul lui Hristos.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 153)