Am văzut că una din problemele cu care suntem confruntaţi şi pe care trebuie s-o rezolvăm este: în ce direcţie trebuie să îndreptăm rugăciunea noastră? Am spus s-o îndreptăm spre noi înşine. Nu putem adresa lui Dumnezeu rugăciunea noastră decât dacă pentru noi are deja valoare şi sens. Dacă o spunem distrat, dacă inima noastră nu vibrează la cuvintele rostite de buzele noastre, sau dacă viaţa noastră nu este orientată în aceeaşi direcţie ca şi rugăciunea, aceasta nu va ajunge la Dumnezeu. De aceea trebuie, la început, să alegem o rugăciune pe care s-o putem recita din toată inima noastră, din tot sufletul nostru, şi din toată voinţa noastră, o rugăciune care să nu fie neapărat un model de artă liturgică, dar care să fie adevărată şi să exprime de ajuns ceea ce dorim să spunem. Trebuie să înţelegem această rugăciune în întreagă bogăţia ei, şi precizia pe care o include.

(Antonie Mitropolit de Suroj, Şcoala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, p. 39)