Vezi că de vreme ce pământul n-are umezeală, nimic din el nu răsare, deşi seminţele sunt puse în ţărână.

Aşa este şi inima omului: chiar de va auzi cuvântul Domnului, ea nu va putea să crească rodul vrednic de acest cuvânt dacă nu va avea în sine umezeala harului lui Dumnezeu. De aceea avem poruncă să ne rugăm cu osârdie pentru a o primi: „Cereţi, căutaţi, bateţi”, grăieşte Domnul (Matei 7, 7).

Prin aceasta suntem încredinţaţi că ni se cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu sârguinţă şi a cere har de la El, ca să ne dea „urechi să auzim” Cuvântul Lui şi „inimă să înţelegem” voia Sa (Isaia 6, 10). Fără acestea nimic nu vom putea, căci avem o inimă stricată până în temelie, astfel încât, chiar de am auzit Cuvântul Domnului, nu ne este cu putinţă a-l pricepe şi a-l adânci în inimă, iar de l-am înţeles, nu-l putem face; de aceea, în fiece clipă avem trebuinţă de harul lui Dumnezeu, care ne este ajutător în fapta bună cea lucrătoare.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 108)