Până la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de știință lipsiți de credință în Dumnezeu. Deși Bettex, încă din veacul trecut, spunea că la cei simpli și inculți necredința este explicabilă, dar la savanți desigur nu. Bacon, acum mai bine de trei veacuri, tot la cărturari se referea certându-i că nu-l pot gândi pe Tatăl numai deoarece, potrivit cuvintelor Evangheliei, „se rătăcesc necitind Scriptura și necunoscând puterea lui Dumnezeu”.

Cibernetica a dovedit peremptoriu ceea ce progresul neîncetat al științelor dezvăluia cu încetul: implicata, absoluta necesitate a unui Mare Programator. Biologia: admite în cele din urmă că analizorii (cum ar fi ai văzului) intră în acțiune după un program dinainte stabilit („înnăscut” zice Monod) și că transmit numai selectiv – există neuroni specializați numai pentru viziunea liniilor drepte, spre pildă –, realitatea fiind analizată în fiecare situație după criterii preexistente.

Codul genetic? Fixat și invariabil, „programat”. Constituția atomului? Numai după anumite modele arhetipale, „programate”. Limbajul? Structurat și el, ca inconștientul, după program. Invarianta speciilor? Tot dovada unor limite prevăzute. Rețeaua legăturilor de rudenie? Cu numeroase variante, dar nu infinite, deci iar structuri, programare.

Acestea sunt viziuni cibernetice ale lumii, adică tot atâtea recunoașteri ale unor modele. Să fie toate spontane și întâmplătoare? Aida de! Cibernetica este suprema dovadă rațional științifică a creației, noțiunea universală de programare nu mai îngăduie nicio îndoială cu privire la existența Creatorului.

Ceea ce, desigur, nu cuprinde și necesitatea unui mântuitor și a întrupării sale. Acestea rămân mai departe sub semnul libertății, sunt actul nostru cel mai de preț, mai specific diferențiator și mai anti-entropic: actul de credință, la fel de anti-destin ca și Arta pentru un Malraux, ca și anti-istoria pentru un Mircea Eliade.

Ipoteza hazardului creator al vieții mi se pare, față de a creației divine, din ce în ce mai puțin probabilă: pe măsură ce realitatea se dezvăluie în uluitoarea ei complexitate și conexare. Puțin probabil în limbaj probabilistic e tot una cu zero.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 169)