Acțiunea de regăsire a acestor locuri de odihnă a început în Anul Centenar 2018, când s-au sărbătorii o sută de ani de la Marea Unire. Încă dinaintea acestui an jubiliar, preoții și credincioșii din unele parohii românești din Occident obișnuiau să săvârșească anual slujbe de pomenire la mormintele eroilor, acțiune dublată cu ceremonii militare organizate sporadic de Ministerul Apărării Naționale din România. În ultimii ani au mai fost regăsite și alte locuri de veci, cu sprijinul unei asociații germane de îngrijire a mormintelor de război.

În acest cimitir se află 602 morminte individuale ale prizonierilor din cele două războaie mondiale. Majoritatea (588) au murit în timpul Primului Război Mondial, 549 fiind ruși, 44 români, 2 belgieni și 1 sârb, la care se adaugă încă 8 ruși, 5 polonezi și 1 belgian din al Doilea Război Mondial. Cauza morții lor au fost fie rănile grafe, fie bolile și epuizarea ca urmare a foametei și a lipsurilor.

Despre lagărul de prizonieri

Lagărul de prizonieri, destinat să poată adăposti 10.000 de persoane, a fost construit între localitățile Dülmen și Haltern, într-o regiune numită Sythener Mark, unde azi se află mai multe lacuri situate în gropi ale unor foste cariere de nisip și cuarț. Construcția lagărului a început în  decembrie 1914, pe o suprafață de 75 de hectare. Primii prizonieri au fost 150 de francezi capturați în ianuarie 1915 în luptele de la Verdun, fiind urmați de 100 de marinari englezi de pe navele scufundate în bătălia maritimă de pe Skagerrak, apoi de alți din diferite lupte navale. Curând, lagărul a fost împărțit în patru grupuri, primele două formate din francezi, belgieni și britanici, al treilea îndeosebi din ruși (dar și români), iar al patrulea era lazaretul (corpul de spitale).

Prizonierii erau puși la muncă în uzinele din apropiere, în agricultură sau la drenarea zonelor mlăștinoase. Relatările contemporane atestă tratamentul bun aplicat captivilor, existând chiar și mici grădini, o sală de muzică, bibliotecă, precum și biserici pentru grupuri individuale. Criza alimentară din ultimii ani ai războiului, accentuată și de iarna grea din  1916-1917 (când au sosit și prizonierii români din luptele desfășurate în Oltenia, Muntenia și Dobrogea) au avut un impact deosebit asupra lagărelor. Dacă englezii, francezii și belgienii primeau pachete cu hrană de acasă, rușii și românii, mulți dintre ei răniți sau slăbiți după lunga călătorie de pe fronturile de est în vagoane de trenuri-marfar, au suferit foamete și alte lipsuri. Anul 1917 a dus la sute de morți, îngropați în cimitirul amenajat în acest scop. Urmele lagărului din Dülmen sunt greu vizibile în zilele noastre printre pădurile de pini, singura facilitate păstrată fiind fosta clădire rezidențială a comandantului lagărului, situat lângă fosta intrare în spațiul de detenție.

Despre cimitir

Cimitirul deținuților, amenajat încă din 1915 în sud-estul lagărului, era prevăzut încă de la început cu un zid-memorial pe care se afla inscripția  „Și ei au murit pentru patria lor”. Până la încheierea ostilităților au fost înmormântați în jur de 750 de prizonieri decedați, cei mai mulți fiind ruși, dar și francezi, britanici și români. După război francezii,  britanicii și parțial belgienii și-au reînhumat morții în propriile țări. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au mai adăugat alte 14 morminte de prizonieri. Ulterior, datorită extinderii unei cariere de nisip și creării unor lacuri de acumulare, întreg cimitirul a fost relocat într-un nou spațiu inaugurat, în 1967, la Hausdülmen. Un nou zid memorial, cu inscripția „Viața lor, moartea lor pentru patria lor” străjuiește cimitirul cu cele 602 morminte marcate individual cu plăci de piatră indicând numele, data nașterii și a decesului, precum și naționalitatea celor care-și duc somnul de veci departe de țară.

Construcția și întreținerea cimitirelor de război din Germania sunt reglementate la nivel federal prin „Legea privind conservarea mormintelor victimelor războiului și tiraniei” (sau „Legea mormintelor”) și prin „Regulamentul administrativ general pentru morminte”, potrivit cărora îngrijirea acestora trece în atribuțiile landurilor, iar la nivel local, autorităților comunitare ale cimitirelor. Un rol important în îngrijirea acestora îl are, în calitate de consiliere (dar adesea și de îngrijire), „Asociația Federală Germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război” (Volksbund Deutsche Kriegsgräberfürsorge eV). 

„Cimitirul de onoare” (Ehrenfriedhof) Hausdülmen se află în administrația orașului Dülmen, fiind îngrijit în mod regulat de Școala secundară „Johann Gutenberg” din oraș, începând cu anul 1998. Începând cu anul Centenar 2018, preotul și credincioșii parohiei „Sfântul Ierarh Spiridon” din Münster săvârșesc regulat slujbe de pomenire, de Ziua Națională a României și de sărbătorile cunoscute pentru pomenirea celor adormiți.

Alăturat, publicăm lista cu datele despre cei 44 ostași români, alcătuită pe baza informațiilor colectate de pe plăcile funerare din cimitir de către PC Pr. Dimitrie Ursache (de la Parohia Münster), coroborate cu lista furnizată de Asociația Germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război (Volksbund Deutsche Kriegesgräberfürsorge e.V. Landesverband Bayern). Cinci nume prezent pe listele furnizate de Volksbund nu au fost găsite pe plăcile funerare din cimitir.

Datorită faptului că, la relocarea mormintelor în noul spațiu, pietrele vechi funerare au fost înlocuite cu altele noi, multe dintre nume s-au corupt, iar în unele cazuri nu mai există indicația clară a apartenenței naționale a soldaților. De aceea, adăugăm listei celor 44 de soldați, încă 20 de nume despre care nu există o indicație cu privire la apartenența națională a celor înmormântați aici, dar despre care se poate presupune că ar fi români (aceștia au fost marcați în tabel, la rubrica „observații”, cu semnul întrebării).