Atât Congresul General al Bucovinei din 28 noiembrie, cât și evenimentele premergătoare lui au fost intens analizate de către gazetari, aceștia primind spații ample în paginile ziarelor pentru opinii și relatări legate de momentul Unirii. În acest context, ne vom îndrepta atenția către două dintre cele mai importante ziare independente ale vremii („Glasul Bucovinei” și „Viitorul”) și către un cotidian al Partidului Liberal („Mișcarea”), care vorbeau despre importanța Unirii Bucovinei cu România ca o condiție sine-qua-non în realizarea României Întregite.

Astfel, în data de 22 octombrie 1918, la Cernăuți, lua naștere cotidianul independent „Glasul Bucovinei”, cu subtitlul „Organ de propagandă pentru unirea politică a Românilor de pretutindeni”, condus de Sextil Puşcariu, filolog și lingvist. Interesant de menționat este faptul că autoritățile habsburgice au eliberat autorizația de funcționare a acestuia la două zile după înființarea propriu-zisă, demonstrând deruta acestora în fața avântului revoluționar al bucovinenilor.

Fiind difuzat în Vechiul Regat, în Transilvania și în Basarabia, și confruntându-se cu probleme legate de lipsa hârtiei, ziarul anunța încă din primul său număr scopul și aspirațiile mişcării naţionale a românilor bucovineni aflați sub dominația austriacă, într-un articol semnat de 14 intelectuali bucovineni: „Vrem să rămânem români pe pământul nostru strămoşesc şi să ne ocârmuim singuri, precum o cer interesele noastre româneşti”. În continuare, în ceea ce privește unirea cu Regatul României, în același articol se consemnează: „Pretindem ca, împreună cu fraţii noştri din Transilvania şi din Ungaria, cu care ne găsim în aceeaşi situaţie, să ne plăsmuim viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului”.

La aproape o lună de la acest moment, redacția unui alt cotidian din Capitală, „Viitorul”, publica în data de 19 noiembrie 1918 un text intitulat „Unirea”. În cadrul articolului se arată că momentul istoric al Unirii Bucovinei cu Patria Mamă vine „după dureri înăbușite, după încercări care au zguduit toate temeliile sufletelor noastre, după zile de urgie și de moarte și de întuneric înfiorător, sinistru și pustiu [...]. Căci azi tresar Carpații în fălnicia lor iar freamătul codrilor bătrâni, duc din plai în plai, cântec de izbândă și de bucurie”.

Spre finalul textului, ziua în care va fi pecetluit actul politic al românilor bucovineni este descrisă ca fiind un moment unic în care „peste întreg neamul românesc se va pogorî Duhul Sfânt al Unirii”.

După nouă zile, în data de 28 noiembrie 1918, la Cernăuți s-a întrunit Congresul General al Bucovinei, la care au participat membrii Consiliului Național Central Român, delegații Consiliului Național Polonez, ai Consiliului Național German și reprezentanți ai comunelor rutene de peste Prut. Ziarul național-liberal „Mișcarea”, alături de cotidianul „Glasul Bucovinei”, a dedicat o pagină distinctă Rezoluției Congresului General al Bucovinei, care exprima voința națională a locuitorilor din această provincie: „Drept aceea, noi, Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind investiți cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm: Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacik și Nistru, cu regatul României”. Rezoluția a stârnit un mare entuziasm în sala desfășurării Congresului, pe străzile Cernăuţiului şi, mai apoi, în toată Bucovina. O delegaţie formată din Iancu Flondor, preşedinte al Congresului General care a hotărât Unirea Bucovinei cu România, Ion Nistor, membru al comitetului de organizare a Adunării Naționale de la Cernăuți și Mitropolitul Vladimir de Repta a plecat imediat de la Cernăuți spre Iași, pentru a-i transmite Regelui Ferdinand Actul Unirii Bucovinei cu România.

A doua zi, pe 29 noiembrie 1918, în nr. 14 al apariției, „Glasul Bucovinei” sunt publicate trei articole dedicate momentului istoric al Unirii. Primul dintre acestea este semnat de Grigorie Cazacliu și se intitulează „Două zile Mari – 27 Martie și 15 Noemvrie”, pe care autorul le numește, mai apoi, „zile ale dreptății” și „zile de răsplată pentru neamul nostru”, în care Basarabia și Bucovina s-au unit cu „vechiul trunchi al Moldovei”, după atâția ani de sclavie și înstrăinare. Cazacliu încheie textul cu o rugă pentru cei care, în ciuda vitregiei vremurilor, au păstrat vii dorința Unirii și datinile străvechi: „Dă, Doamne, ca aceste două zile să fie zile de drept pentru acei cari au suferit şi au suportat toate chinurile şi care totodată au ştiut să-şi păstreze datinele şi obiceiurile strămoşeşti”.

În cel de-al doilea articol, Iancu Flondor, întors de la Iași, mulțumește Regelui Ferdinand I pentru „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în hotarele ei istorice cu Regatul României”, rugându-l, totodată, să primească pământul Bucovinei „sub sceptrul ocrotitor” al Maiestății Sale, „reînnodând firul rupt cu sălnicie înainte de un veac şi jumătate […] și strălucirea Coroanei lui Ştefan”.

„Cea mai mare sărbătoare a Bucovinei. Împlinirea unui vis de aur” este numele celui de-al treilea text publicat în „Glasul Bucovinei” din 29 noiembrie 1918 și semnat de istoricul Ion Nistor. Ca și Cazacliu, Nistor prezintă mai întâi importanța acestei zile, în care „Bucovina şi-a recăpătat libertatea, rupând lanţurile robiei austriece”, apoi încheie într-o notă de recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru aceste clipe înălțătoare: „Cu smerenie ne plecăm capetele înaintea Dumnezeului părinţilor noştri care ne-a învrednicit de a trăi aceste clipe înălţătoare şi făgăduim că ne vom strădui a ne arăta vrednici de dânsele”.

Așadar, acest eveniment major din istoria neamului nostru a fost luat în discuţie de gazetarii vremii, care au surprins diferite aspecte politice și/ sau sociale și au redactat fie scurte relatări, fie entuziaste texte de opinie referitoare la momentul Unirii. Astăzi, la 100 de ani de la acele momente, prin răsfoirea ziarelor vremii putem „auzi” primele ecouri jurnalistice ale Marii Uniri, concretizate în declarațiile celor care au făcut ca acest vis al românilor să devină realitate și conștientizând, totodată, situația complexă în care se afla țara noastră la început de secol XX.

Referindu-se la rolul presei scrise, Onisifor Ghibu, unul dintre participanții importanți la realizarea Marii Uniri de la 1918, spunea că „între paginile lor sunt depuse, ca în nici o altă parte, toate momentele marcante ale istoriei”, ele participând alături de făuritorii lor la marile evenimente care au hotărât soarta naţiunii române.