Sfântul Andrei, „cel dintâi chemat”, Apostol al Mântuitorului și al Neamului românesc

Întrucât Sfântul Andrei este „Apostolul nostru național” și „începătorul Botezului în poporul român”, îi datorăm recunoștință și cinstire, ascultare și urmare, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „fiți următorii mei, după cum și eu urmez lui Hristos” (I Corinteni 11, 1).

Este un adevăr îndeobște cunoscut și (aproape) unanim acceptat că cel dintâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei, este Apostolul României sau, așa cum este și titlul unei cărți publicată la editura „Cuvântul Vieții” în 2011, „începătorul Botezului în poporul român”. Această informație exprimă un adevăr istoric ce plasează poporul român în rândul popoarelor al căror creștinism este de origine apostolică. Aceasta conferă creștinismului românesc originalitate și puritate, vechime și succesiune apostolică, de unde datorie și responsabilitate față de păstrarea, trăirea și transmiterea lui cu fidelitate

Sfântul Apostol este pomenit în chip solemn în data de 30 noiembrie, dar și împreună cu ceilalți apostoli la „Soborul Sfinților 12 Apostoli”, în 30 iunie. Despre el aflăm informații în Sfânta Scriptură a Noului Testament, în unele lucrări istorice și în Viețile Sfinților. Despre el ne vorbesc, în chip sugestiv și întemeiat, unele tradiții locale din Dobrogea, precum și toponimele și hidronimele din aceeași zonă geografică a României.

Referitor la Noul Testament, aflăm din Sfânta Evanghelie de la Ioan despre „chemarea-urmare” a Sfântului Andrei chiar la începutul lucrării mesianice a Celui făgăduit, prezis și așteptat: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

Astfel, în Evanghelia după Ioan 1, versetele 35-42, ni se relatează despre întâlnirea celui care avea să devină primul chemat, Sfântul Apostol Andrei, cu „Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan, 1, 41). Sfântul Evanghelist Ioan, probabil martor ocular, istorisește cum Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a „pregătit calea Domnului”, stătea cu doi dintre ucenicii săi și privind pe Iisus, „Care trecea”, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” (Ioan, 1 36). Cei doi ucenici ai săi auzindu-l „au mers după Iisus” (Ioan, 1, 37). La întrebarea, „ce căutați?”, adresată de Mântuitorul, cei doi au răspuns tot printr-o întrebare: „Învățătorule, unde locuiești?” (Ioan, 1, 38). „Veniți și veți vedea”, le-a răspuns Acesta.  Mergând după El, „au văzut unde locuia și au rămas la El în ziua aceea” (Ioan, 1, 39). Unul dintre cei doi, precizează Sfântul Ioan Evanghelistul, „era Andrei, fratele lui Simon-Petru” (Ioan, 1, 40). Sfântul Andrei l-a adus la Iisus, „întâi” pe „Simon, fratele său”, apoi pe Filip, din aceeași cetate Betsaida (Ioan, 1, 43).

Din acest pasaj reținem două lucruri fundamentale: 1. Andrei era ucenicul Sfântul Ioan Botezătorul, așteptând venirea Celui pentru care Sfântul Ioan a fost chemat de Duhul din pustie pentru a-I pregăti calea și a-L arăta mulțimilor la Iordan (Luca 3, 2), cu alte cuvinte aștepta „Împărăția lui Dumnezeu”, și 2. Fiind înaintat în procesul de pregătire duhovnicească pentru venirea lui Mesia, dovedind căutare sinceră și așteptare cu nădejde tare, Hristos l-a răsplătit chemându-l cel dintâi la demnitatea de Apostol. Important de subliniat este și faptul că doar la auzul cuvintelor Sfântului Ioan Botezătorul („Iată Mielul lui Dumnezeu”), Andrei a și „mers după El”.

Menționăm că Sfântul Andrei a fost mereu prezent în grupul celor 12 Apostoli, în fidelitate totală față de Învățătorul și discreție deplină în raport cu ceilalți Apostoli sau cu „mulțimea”, motiv pentru care nu aflăm alte informații din Sfintele Evanghelii, el fiind martorul atent al minunilor și cuvântărilor Acestuia. Este pomenit în Evangheliile care vorbesc despre chemarea celor 12 Apostoli (Matei 10, 2-4; Marcu 3, 16-19; Luca 6, 13- 16 și Ioan 1, 40-50).

După Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anii 49-50, în urma tragerii la sorți, cum era practica apostolică, Sfântul Andrei a fost trimis de Duhul Sfânt să binevestească Evanghelia la „neamuri”. Această lucrare misionară a „celui dintâi chemat” la apostolat este consemnată în lucrări istorice.        

Scrierile istorice ce se referă la misiunea Sfântului Apostol Andrei sunt: Historia Ecclesiastică a lui Eusebiu de Cezareea (sec. IV), Fragmentul de calendar gotic (sec. IV), Martirologiile istorice (secolele VIII-IX). Întrucât despre ultimele două lucrări am făcut câteva precizări în articolul dedicat „Sfântului Apostol Filip” (14 noiembrie), în articolul de față mă voi referi, succint, doar la „Istoria bisericească” a lui Eusebiu.

Eusebiu de Cezareea (265-339), supranumit „Părintele istoriei bisericești”, a scris mai multe lucrări cu caracter istoric, dintre acestea amintind „Istoria bisericească”, „Viața lui Constantin”, „Cronica”, „Actele Martirilor”, „Martirii palestinieni” și altele.  

În lucrarea dedicată „Istoriei bisericești”, între alte surse, Eusebiu îl citează „întocmai” pe Origen (185-254), marele teolog din veacul al III-lea, autor a numeroase lucrări, mort ca martir în 254. Astfel, Eusebiu consemnează în lucrarea ce l-a consacrat: „Când Sfinții Apostoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au împrăștiat peste întreg pământul, lui Toma, după spusele Tradiției, i-a căzut la sorți țara parților, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde și-a petrecut viața până ce a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspândiți în Pont, Galatia, Bitinia, Capadocia și Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, așa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel, care, după ce vestise Evanghelia lui Hristos la Ierusalim până-n părțile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Acestea sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a „Comentariilor asupra Genezei”. 

Precizăm și faptul că Sfântul Ipolit (pomenit pe 30 ianuarie), episcop al Romei, mort ca martir în anul 235, de loc din Alexandria Egiptului, orașul lui Origen și contemporan cu acesta, confirmă spusele lui Origen atunci când zice: „Andrei a vestit Cuvântul Evangheliei sciților și tracilor. El a fost răstignit la Patras în Achaia, fiind legat în picioare de un măslin și este înmormântat acolo”. Faptul că cei doi, Origen și Ipolit, originari din aceeași cetate, Alexandria, contemporani, au făcut aceeași afirmație cu referire la predica Sfântului Apostol Andrei, dovedește că ambii au avut aceeași sursă de inspirație, ceea ce conferă mai mare valoare informației potrivit căreia Sfântul Apostol Andrei a predicat în regiunea Sciția.

Pe lângă sursele menționate o categorie importantă o constituie și Scrierile aghiografice („Sinaxarul Bisericii Constantinopolitane”-sec.VIII/X; Epifanie Monahul-sec. IX: „Viața, faptele și sfârșitul Sfântului și lăudatului Apostol Andrei cel dintâi chemat”, Sfântul Nechifor Calist, sec. XIV, în „Istoria bisericească”, și Sfântul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, în „Viața și petrecerea Sfinților”, Iași, 1682-1686).

De pildă, în Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitane citim: „După Înălțarea Domnului la cer s-a tras la sorți, unui apostol căzându-i o țară, altuia alta, pentru propovăduirea Evangheliei și astfel lui Andrei i-a căzut toată regiunea Bitiniei și Pontului, provinciile romane Thracia și Sciția, apoi a mers la Sevastopolis cea mare (în Crimeea).

În „Viețile Sfinților” pe luna noiembrie, ziua 30, referitor la  misiunea Sfântului Andrei, citim: „Sfântul Apostol Andrei cel dintâi chemat n-a căutat la mulțimea oamenilor, a locurilor, a țărilor și a cetăților, nici n-a slăbit cu sufletul, nici n-a pregetat la lungimea și mulțimea călătoriilor, nici nu s-a îngreunat cu nevoințele ce-i stăteau înainte, nici nu s-a temut de barbaria, sălbăticia și cruzimea tiranilor și a închinătorilor la idoli. Ci avea în mintea sa porunca lui Hristos, Care a zis: Iată Eu vă trimit pe voi, ca pe niște oi în mijlocul lupilor..., să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, căci, sufletul nu-l pot ucide”.  

Referitor la unele tradiții locale din Dobrogea, precum și la toponimele și hidronimele din aceeași zonă geografică a României, precizez că din vechime se vorbește de peștera Sfântului Andrei, aflată în hotarul comunei Ion Corvin (jud. Constanța), de pârâiașul Sfântului Andrei, de alte tradiții obiceiuri și chiar de superstiții legate de Sfântul Apostol Andrei, cele din urmă fiind prezentate de unele canale de televiziune sau de alte surse mass-media. 

Spre final precizez că în anul 2000 apărea la Editura Anastasia lucrarea Andrei, apostolul lupilor, scrisă de Dumitru Manolache. Autorul, între altele, în lucrarea sa afirmă: „Sfântul Apostol Andrei ocupă un loc cu totul special în suita de tradiții, obiceiuri și colinde de la noi. Nici un alt apostol nu s-a bucurat de o așa mare atenție...Fie și numai acest lucru ar fi, credem, de ajuns pentru a demonstra că el este cel care ne-a creștinat, cel care ne-a schimbat fundamental, ireversibil, destinul spiritual al poporului român”.

Pentru cele prezentate mai sus, în semn de recunoștință și cinstire față de Apostolul României, după anii 1990, Părintele Patriarh Daniel, în calitate de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a adus la Iași, în 1995, cu prilejul pelerinajului Sfintei Parascheva, moaștele (capul) Sfântului Andrei, propunând Sfântului Sinod trecerea zilei sale de pomenire cu cruce roșie în calendar. Doi ani mai târziu, în 1997, la solicitarea aceluiași Arhipăstor, Sfântul Apostol Andrei a fost declarat „Ocrotitorul României”. În 2001, ziua Sfântului Andrei a fost aprobată de același for bisericesc, la propunerea aceluiași vrednic ierarh, drept sărbătoare bisericească națională, iar din 2012, la inițiativa Părintelui Patriarh Daniel și ca urmare a demersului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Parlamentul României a aprobat ca ziua de 30 noiembrie, închinată Sfântului Apostol Andrei „cel dintâi chemat”, să fie declarată zi legală, nelucrătoare. 

Întrucât Sfântul Andrei este „Apostolul nostru național” și „începătorul Botezului în poporul român”, îi datorăm recunoștință și cinstire, ascultare și urmare, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel: „fiți următorii mei, după cum și eu urmez lui Hristos” (I Cor., 11, 1).

De la același autor

Ultimele din categorie