„Cimitirul românilor” („Rumänenfriedhof“) din cartierul Haltingen al orașului german Weil am Rhein, este locul de veci pentru 54 de ostași din Primul Război Mondial. Necropola, situată nu departe de colțul extrem sud-estic al Germaniei, lângă granița cu Franța și cu Elveția, este singura din această țară care poartă asemenea nume și totodată singura în care sunt înmormântați doar români.

Despre soldații români

Printre miile de prizonieri români capturați de armatele germane, în timpul Primului Război Mondial, în urma luptelor de apărare a Olteniei și Munteniei, în toamna anului 1916, se numără și cele câteva sute care au ajuns în Haltingen, într-o stare gravă de epuizare, în decembrie 1916 - ianuarie 1917, unde li s-a impus munca silnică în cariera Öltingen a atelierului companiei locale de construcții Gustav Schumacher (astăzi Heldelinger Eck). Conform Convenției de la Haga cu privire la război, deținuții (cu excepția ofițerilor) puteau fi folosiți ca muncitori în funcție de abilitățile lor. Rapoartele de război locale indicau faptul că, la sosire, prizonierii au primit paie pentru cazare, vase pentru hrana zilnică, precum și încălțăminte în locul obielelor pe care unii le purtau.

Frigul neobișnuit din iarna 1916-1917 și raționalizarea alimentației din cauza crizei războiului au accentuat malnutriția prizonierilor și răspândirea epidemiilor. La acestea s-a adăugat și starea de epuizare în urma muncilor grele în extracție și construcții, iar în cele din urmă 54 dintre deținuții români au murit în perioada 30 ianuarie-22 august 1917. Cauza decesului, potrivit documentelor, a fost o epidemie de dizenterie.

Articole publicate după încheierea războiului, în 1925 într-un ziar din Basel, orașul elvețian situat la doar câțiva kilometri dincolo de graniță, sugerau că românii captivi în Haltingen au fost lăsați să moară de foame în spatele sârmelor ghimpate și că ar fi existat abuzuri chiar și față de cei decedați, însă o contra-anchetă efectuată de un ziar din Karlsruhe, capitala Badenului (fostul Mare Principat în sudul căruia se află Haltingen) a contrazis aceste informații, precizându-se că decesele survenite în lagăr nu s-au datorat tratamentului necorespunzător, ci foametei generale care i-ar fi slăbit și mai tare pe prizonierii deja aflați într-o stare precară încă de la sosire. S-a argumentat printre altele că, în aceste timpuri grele, până și paznicii lagărului primeau aceeași rație alimentară ca prizonierii.

Despre cimitir

Primii zece români, care au murit între 30 ianuarie și 17 februarie 1917  au fost îngropați în cimitirul local din Haltingen, iar pentru ceilalți 44 a existat un  cimitir special amenajat. Mult după încheierea ostilităților războiului, în 1936, cei zece au fost transferați la cimitirul românesc, alături de ceilalți. Tocmai de aceea, ei sunt trecuți în lista de mai jos (întocmită cronologic în ordinea datei decesului) tocmai la urmă.  Peste două decenii, în 1955, la cererea conducerii din Haltingen (pe atunci comună separată de orașul Weil am Rhein), cimitirul a fost reproiectat de Federația Națională germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război (Volksbund Deutsche Kriegsgräberfürsorge e.V.), filiala Konstanz, devenind „Cimitirul românilor”.  Este foarte posibil ca autoritățile locale să fi copiat inițiativa vecinilor de peste Rin, din Alsacia franceză, unde s-au organizat cimitire românești urmând același procedeu (de exemplu la Soultzmatt sau la Dieuze), de a reloca mormintele românești din diferite localități într-un singur spațiu. Însă în urma acestei renovări, cei 54 de ostași, aflați până atunci în morminte individuale, au fost reîngropați într-un mormânt comun, păstrându-se doar câteva dintre crucile vechi de piatră. 
Fiind un monument încadrat la categoria memorialelor eterne („ewiges Mahnmal”) întreținerea cimitirului din Heldelinger Strasse se află astăzi în responsabilitatea municipalității Weil am Rhein.  Lucrările de reamenajare a arterelor de circulație din ultimul deceniu au afectat, deși într-o mică măsură, complexul funerar.

În vara anului 2008 a avut loc o comemorare solemnă, cu ocazia inaugurării unei troițe românești din lemn, în prezența unor diplomați și reprezentanți militari români, precum și a Gărzii Militare de Onoare sosite din România. Tot cu această ocazie au fost dezvelite și două plăci metalice cu numele soldaților, data decesului și apartenența lor militară. Potrivit indicațiilor de pe plăcile memoriale, la această acțiune au participat Oficiul Național Român pentru Cultul Eroilor, Orașul Weil am Rhein și Parohia „Buna Vestire” din Lörrach (aparținând vicariatului parohiilor de limbă română din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Grecești din Germania). În urma lucrărilor de lărgire a șoselei de lângă cimitir, se poartă discuții cu privire la reproiectarea scărilor de la intrarea în spațiu și adăugarea unei parcări pentru vizitatori.

La 19 iunie 2020, în ajunul Rusaliilor („Moșii de Vară”), PC Pr. Mircea Tudorache împreună cu credincioșii din Parohia românească „Sf. Mc. Mina” din Freiburg au participat pentru prima dată la o slujbă de pomenire pentru acești eroi ai neamului, trecuți la cele veșnice acum mai bine de un secol.

Lista cu numele celor 54 de ostași, cuprinzând numele lor, apartenența militară (regimentele de proveniență) și civilă (județul, iar în cazul a 9 dintre ei, localitatea precum și vârsta), data decesului precum și așezarea lor inițială în cimitir (pe trei rânduri), a fost furnizată de Federația Națională Germană pentru Îngrijirea Mormintelor de Război (Volksbund Deutsche Kriegsgräberfürsorge e.V.), fiind completată și, pe alocuri, corectată în urma verificării datelor din Arhivele Landului Baden-Württemberg disponibile online aici: https://www.deutsche-digitale-bibliothek.de/item/VXCJEKZ4ZMD2SRJOXVZFZ2KZ62GSQCKT