Mare este nechibzuința ta atunci când nu voieşti să dai de ştire tuturor despre mulţimea faptelor tale rele, iar despre orice mică faptă bună descoperi tuturor cu bucurie - cu multă dorire -, ca toţi să te laude şi să te proslăvească, ca de la toţi să te desfeţi cu îngâmfare plină de mândrie. De ce cauţi mângâiere din laudele omeneşti? Să-ţi fie îndeajuns că faptele tale sunt cunoscute Unuia Dumnezeu şi sunt bineplăcute Lui.

Aşadar, nu te lăuda pe tine însuţi, ci aşteaptă laudă de la Unul Dumnezeu: cel ce întru nimic nu se laudă pe sine este preaînţelept, iar cel ce se preamăreşte este cu totul fără de minte. Acela care nu se laudă cu haina sa, ci cu a altuia, ori cu bogăţie străină, neavând nimic al său pe care ar fi putut să se bizuie - acela este prost şi cu totul nechibzuit, întru acest fel eşti şi tu, de faci asemenea.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabet duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 63)