Noi pomenim pe morții noștri, pe înaintașii noștri, pe cei pe care îi mai știm cu numele și pe cei pe care nu-i mai știm, pe cei care au fost în neamul nostru și au pierit, pe cei cărora li s-au făcut pomeni și pe cei cărora nu li s-au făcut pomeni, pe cei pregătiți și pe cei nepregătiți.

De aceea, Biserica adună pe fiii ei ‒ pe cei care vor, nu și pe cei care nu vor. Biserica nu silește, Biserica numai îndeamnă. Biserica nu ne uită, ne pomenește, ne pomenește, ne pomenește... Și chiar când se pierde numele, încă ne pomenește.

Pentru că atunci o să ridicăm colivele și o să cântăm: „Veșnica pomenire”, adică să-i pomenească Hristos Dumnezeu în veci, când noi nu avem să-i mai pomenim. Amin.

(Preot Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 78)