Durerea este chiar viața noastră, e vibrația vieții noastre.

Simțim viața ca durere sau bucurie și suntem bolnavi și chiar morți când ne anesteziem fie cu plăcere, fie pe alte căi. 

Noi o putem trăi sau o putem evita murind mereu mai profund, fiind mereu mai străini de noi înșine și de viața noastră adevărată. 

Durerea este, de fapt, o naștere la o nouă viață, la un nou nivel al ei. 

Cine fuge de durere fuge de propria naștere și devenire.

Iar pentru cei ce ne-am îmbolnăvit de patimi grele tot încercând să fugim de durere, fie că eram prea mici pentru a o trăi, fie pentru că cei din jur asta ne-au învățat, durerea poate deveni un minunat leac. Și este leac atunci când o primim ca leac și o trăim cu Dumnezeu, cu harul Lui. Doar dacă o primim ca naștere în Cer. Doar dacă o trăim ca cruce prin care vine bucuria!

Pentru a pune început acestei atitudini, cea mai ușoară cale este să mulțumim lui Dumnezeu în timp ce ne doare și să-I cerem să ne întărească pentru a ne naște la ceea ce noi nici nu bănuim că suntem chemați. (Maica Siluana)