Povestea Părintele Lazăr – un căpitan (în lume):

Un mujic mergea în pădure după lemne. Obosit de muncă, s-a așezat sub un stejar mare să se odihnească și privind la crengile stejarului a văzut o mulțime de ghinde mari, și s-a gândit întru sine: „Ar fi fost mai bine dacă ar fi fost în stejar dovleci”. Odată cu acest gând și-a fixat privirea și deodată a căzut o ghidă și l-a lovit tare peste buze. Atunci, mujicul a zis: „Am greșit, Doamne, cu mintea mea, bine ai făcut ca în stejar să crească ghinde, iar nu dovleci. Dacă aceasta ar fi fost un dovleac, m-ar fi omorât cu greutatea sa”.

Astfel, noi judecăm adeseori făpturile lui Dumnezeu în loc să ne predăm voii lui Dumnezeu. Cine se predă pe sine voii Lui sfinte, acela află odihnă, dar cine își chinuie mintea să priceapă toate, acela e neiscusit în viața duhovnicească. Ca să cunoască voia lui Dumnezeu, trebuie să se supună ei, și atunci Domnul îl va povățui prin harul Său, și-i va fi ușor de trăit. Chiar dacă acel om ar fi bolnav sau nenorocit, va fi bucuros în sufletul lui pentru că e sănătos la suflet și la minte, și vede cu mintea pe Domnul și Îl iubește în smerenia duhului, iar din pricina iubirii Lui uită lumea, și chiar dacă își aduce aminte de ea, iubirea lui Dumnezeu îl învață să se roage pentru lume, și aceasta până la lacrimi. Așa de plăcută e calea Domnului pentru duhul nostru.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 177-178)