Preacuvioase, spuneți-mi vă rog, ce anume credeți că dezbină generațiile actuale?

Uite, întrebarea aceasta mi-o pun toți, dar eu nu prea văd numaidecât miez în ea… Pentru că poate după o perioadă de coborâre în istorie, cum pot fi și perioade de urcare. Dar noi ar trebui să ne punem probleme în general, nu numai acum. Eu sunt foarte optimist, aș putea spune chiar mai mult, dar nu vreau să fac acum pe prorocul. Și simt că toate aceste perioade de scădere, de coborâre vor fi curând înaripate. Pentru că nu contează influența străină sau problemele, nu ele biruie, ci contează harul lui Dumnezeu, care nu poate fi biruit. Nu spun eu, Scriptura zice. Iar Scriptura nu poate fi biruită sau mințită. Iar cine trăiește după Scriptură va trăi cât trăiește Scriptura.

Să nu ținem, deci, cont de gloată, de marea masă. Să ținem cont doar de Adevăr, ce trebuie trăit într-un suflet. Omul este un microcosmos în care se odihnește un macrocosmos, e o lume întreagă în el… Tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Dacă nu te ocupi de mântuirea celui de lângă tine, ca să-l poți ajuta, nu te poți nici tu salva. Deci, problema nu se pune în funcție de momente istorice, ci în momente de trăire în orice chip al momentului istoric. Cea mai mare greșeală este că omul se singularizează singur. Aici greșim! Suntem creați pentru întreaga creație. Este o mare bucurie să poți să vezi oameni.

(Arhimandritul Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003,  pp. 13-14)