Să nu creadă, însă, cineva că dacă a răbdat odată o mustrare, s-a mărturisit cinstit odinioară - fără să ascundă ceva duhovnicului său - şi a împlinit vreo ascultare cu toată smerenia şi fără cârtire, şi-a făcut datoria pe deplin. Nu, nicidecum să nu vă înşelaţi, căci este scris: „Cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui". Râvnă către fapte bune şi sârguinţă către mântuire, poţi spune că au toţi, dar dacă nu-i statornică şi până la sfârşit, e ca focul de câlţi care se aprinde puţin şi apoi se stinge. Dumnezeu este veşnic, Împărăţia Lui nesfârşită, bunătăţile Lui nemărginite. Deci, El vrea ca şi osteneala noastră să n-aibă sfârşit; adică, atunci să înceteze osteneala noastră, când se va sfârşi trupul nostru.

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura  Episcopia Alba Iulia, Alba Iulia, 1994, p. 28)