Colindul, vestitorul Nașterii Mântuitorului

Întâmpinarea marelui praznic al Naşterii Domnului ne adună în biserică pentru a lăuda pe Dumnezeu prin cântări de colindă, cântări care răsună în perioada postului Nașterii Domnului în mai multe locaşuri de închinare, prin copii și oameni mari. Colindatul este o datină adânc înrădăcinată în conştiinţa neamului românesc, ea fiind întâlnită în toată lumea creştină. Cu totul aparte, Crăciunul şi tradiţia colindatului în preajma acestei sărbători, sunt trăite în satul tradiţional românesc. Conform istoricilor, cuvântul „colind” provine din latinescul „Calendae Ianuarii”, denumire pe care o aveau sărbătorile păgâne din preajma Anului Nou, atunci când se făceau urările de belșug pentru noul an, și, întorcându-ne în vechime, știm că Nașterea Mântuitorului se prăznuia împreună cu Boboteaza.                                                                                                                

Colindele sunt cântece tradiționale românești, anume felicitări (urări) de tip epico-liric, având în general între 20 și 60 de versuri. Colindele sunt legate de obiceiul colindatului, datină perpetuată din perioada precreștină. Unele dintre ele au o sumedenie de variante și versiuni, potrivit diferitelor regiuni. La români, colindatul pare să se fi păstrat mai fidel decât la oricare alt popor  şi datorită faptului că, la noi, colindătorii sunt de toate vârstele, de la copii mici şi până la oameni cu vârsta înaintată. Colindele sunt creaţii populare inspirate din Sfânta Scriptură, iar unele au şi un caracter laic, având ca izvor viaţa cotidiană a satului. Colindătorii sunt socotiţi mesagerii Lui Dumnezeu care transmit oamenilor pacea şi fericirea, sănătatea şi nădejdea. Colindele au menirea, pe lângă slăvirea Lui Dumnezeu, de a ne curăţa sufleteşte şi a ne sfinţi. Sensibilitatea colindelor străbate învingătoare peste nepăsarea, egoismul şi indiferenţa, care au devenit model pentru lumea în care trăim. Ascultând colindele, spune atât de frumos Mihail Vulpescu, „simţi fiorul de sfinţenie ce vine de undeva de departe prin veacuri, şi trece din casă în casă şi din suflet în suflet”. (Mihail Vulpescu, „Cântecul popular românesc”, Bucureşti, 1930, p. 128).                      

Majoritatea colindelor au în centru persoana Mântuitorului, descriind mai ales Întruparea şi Naşterea Lui. De asemenea, este prezentă în colindele româneşti, alături de Fiul său iubit, Maica Domnului, care ocupă un loc central în cultul ortodox.                                             

În primul rând, colindele au o bază biblică, relatând în versuri întâmplările şi faptele ce au precedat evenimentul sfânt al Naşterii Domnului. Astfel, aflăm că cei „trei magi de la Răsărit spre stea au călătorit / şi-au mers până au stătut undâ era pruncul născut”. Aceştia i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. Contextul istoric al Naşterii lui Hristos este redat în colindul Împăratul Romei, în care se arată că aceasta a avut loc în timpul împăratului roman Octavian Augustus; de asemenea, se face referire la plecarea lui Iosif şi a Fecioarei Maria din Nazaret în Betleem pentru a se înscrie la recensământul populaţiei organizat din porunca împărătească, precum şi episodul venirii magilor de la Răsărit cu daruri de aur, smirnă şi tămâie. Colindele “O, ce veste minunată şi Steaua sus Răsare”, ne învaţă că Fecioara Maria naşte astăzi pe Mesia”, adverbul de timp întrebuinţat aici subliniind timpul Bisericii ca actualizare a actului Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi a tuturor actelor Răscumpărării, dar şi faptul că pentru noi creştinii, Hristos Se naşte în ieslea sufletelor noastre în sens duhovnicesc, de fiecare dată când ne pregătim cu rugăciune, spovedanie si primirea Sfintei Euharistii.                                     

Colindul românesc, prin forma sa simplă şi prin mesajul pe care-l exprimă, este glasul sfânt al Sfintei Evanghelii şi al Bisericii extins sau transmis în sufletele şi-n casele dreptcredicioşilor creştini. Colindul reprezintă ecoul popular şi artistic al cântărilor bisericeşti liturgice. De aceea, până astăzi colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă, pacea şi bucuria dumnezeiască.                       

Colindele reprezintă legătura vie a credinței Bisericii și a iubirii ei față de Hristos-Domnul, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu Cel veșnic, Care S-a facut om. In colinde se arată familiaritatea oamenilor cu Dumnezeu-Copilul, cu Pruncul Iisus. Apropierea maximă a lui Dumnezeu de oameni, prin Întruparea Fiului veșnic, îi face pe aceștia să se apropie de Dumnezeu. In colinde se cânta taina lui Dumnezeu Care coboară din ceruri și vine pe pământ, se naște din Fecioara într-o peșteră, pentru că Dumnezeu dorește să sfințească și să mântuiască lumea din interiorul ei, dar nu îi ia libertatea omului, „Dumnezeu l-a lăsat pe om cu liber să aleagă între bine și rău”. Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului, se sălășluieste între oameni. El vine la noi, pe pământ, în casă și în sufletul nostru, pentru ca noi să putem intra în împărăția Sa, „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt”.                                                                             

Scopul venirii Domnului în lume este mântuirea neamului omenesc şi a întregului cosmos, deschiderea uşilor Împărăţiei cerurilor, omorârea morţii şi biruinţa asupra vrăjmaşului diavol: “Raiul cel închis, azi iar s-a deschis / Şarpelui cumplit capul s-a zdrobit / Şi strămoşii iară prin Sfânta Fecioară, iar s-au înnoit”. Dar înnoirea întregii creaţii s-a săvârşit prin jertfa Crucii. De aceea, unele colinde exprimă şi adevărul venirii lui Hristos în trup pentru a Se jertfi. În Întrupare este prezentă Taina Crucii Sale, dar şi înfierea omului prin Taina Sfântului Botez. În unul din colinde se cântă: “Preamăritul Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, / Ca să fie mântuire de la blestem şi pieire, / Lerui Doamne, / Busuioc şi Cruce-n casă, / rămâi gazdă sănătoasă, / Lerui Doamne”.                                                                                                                              

În concluzie, dacă Hristos dorește ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină, cu toții să cântăm sau să ascultăm colinde pentru a simți pregustarea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos, care reprezintă unirea Tainică a omului cu Dumnezeu. (Pr. Maftei Dănuț)

Ultimele din categorie