„Inima unui copil este pământul sfânt unde el se întâlnește cu Dumnezeu.” (Maica Magdalena)

Când una dintre fiicele mele se simte jignită de surorile ei, își iese din fire, face scene și apoi se liniștește. Țipă, plânge, se pune jos si uneori spune răutăți la furie. Pentru a răspunde adecvat la o asemenea situație, trebuie să ne ocupăm în primul rând de suferința ei și după aceea de comportamentul ei. Să-i dăm timp să se liniștească, s-o luăm în brațe și s-o ascultăm povestindu-și durerea. Apoi, după ce s-a liniștit, putem vorbi despre ce anume s-a întâmplat, ce poate face când se simte rănită și care vor fi urmările dacă mai are ieșiri necontrolate.

Când comportamentul nedorit este rezultatul unei suferințe emoționale, un răspuns adecvat este să vă ocupați întâi de starea emoțională a copilului, iar apoi să discutați despre comportament.

În locul unei atitudini de tipul „Nu mă interesează cum te simți, nu ai voie să te porți așa”, putem adopta atitudinea „Îmi pasă de ce simți, dar nu ai voie să te porți așa”.

Ce ne poate ajuta atunci când ne simțim răniți? De cele mai multe ori, tocmai faptul că există cineva căruia îi pasă mai mult de lupta care se dă în sufletul nostru decât de faptul că ne purtăm urât.

– Ce poți face când sora ta te necăjește? am întrebat-o după ce s-a liniștit.

– Țip și-i trag una! zise ea.

– Așa dai de bucluc, am spus mai departe. Ce altceva mai poți face?

A tăcut o clipă, apoi a continuat:

– Să vin să îți spun ție.

Un copil se poate simți trist, agitat, singur, stingher, neliniștit, neluat în seamă sau neiubit. Adesea, cu cât copilul are probleme mai mari, cu atât el se dă mai mult în spectacol. Aceste situații impun o atenție mai mare asupra suferinței lui, iar nu urmări mai drastice. Stresul emoțional poate face parte din temperamentul unui copil sau poate fi datorat influenței mediului său; de obicei, este un amestec al celor două. Copiii răspund negativ la furia, ostilitatea sau înstrăinarea emoțională de acasă, iar atunci fac crize. Cercetările o demonstrează foarte clar. Chiar și un bebeluș plânge când părinții se ceartă. A-i răspunde adecvat unui copil înseamnă să iei în serios ce este în inima lui și să întreții liniștea în sânul familiei. Nu putem schimba temperamentul unui copil, însă putem face foarte multe pentru a crea un mediu familial liniștit.

Uneori (în funcție de situație, nu e regulă), cel mai bun răspuns când copilul este supărat este să îl lăsăm puțin singur, de exemplu să-l trimitem în camera lui dacă este prea furios. Când se mai calmează, se poate întoarce. Acesta este un mod eficient de a stabili niște limite pentru comportamentul nedorit, respectând în continuare stresul lui emoțional.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 91-92)

Îți mai recomandăm și: Să privim dincolo de comportamentul nedorit al copilului, în profunzimea lui