Care pot fi cauzele unei relații dificile cu părinții?
O relaţie dificilă între părinţi şi copiii adulţi poate debuta ori să fie conştientizată odată cu intrarea în familie a unui nou membru: soţul (soţia) propriului copil. E important să realizăm, fie că suntem copii, fie părinţi, că fiecare are o anumită perspectivă.
Perspectiva copiilor:
Tensiunile în relaţie dintre copiii adulţi şi părinţi (mai ales cu socrii) pot apărea de la prima întâlnire, încă dinainte de nuntă: „mă vor place?”, „vor fi de acord cu alegerea copilului lor, adică cu mine?”.
Pentru alţi tineri, dificultăţile încep odată cu pregătirea nunţii: „ar fi vrut să-mi organizeze nunta după bunul plac”, „A ţipat la mine pentru că am invitat şi pe tatăl soţului meu, de care divorţase”.
Un tânăr soţ poate fi prins între mamă şi soţie atunci când nu-şi consideră soţia prioritară în relaţie. Această lipsă de atenţie deschide uşa unui şir nesfârşit de cereri de timp, bani, afecţiune şi loialitate din partea părinţilor. Astfel, tânăra soţie s-ar putea plânge că „soţul meu o lasă pe mama lui să-i conducă viaţa” ori „părinţii mei intră în casa noastră oricând”. Părinţii pot ajunge deci să fie nerezonabili, nerespectând intimitatea cuplului.
O altă sursă de probleme între copiii adulţi şi părinţi este critica fără măsură, în defavoarea respectului diferenţelor. Copilul care se va vedea întotdeauna criticat şi niciodată apreciat se va simţi rănit, neînţeles şi furios.
Din perspectiva părinţilor
Se poate întâmpla ca şi părinţii să fie criticaţi în mod frecvent de către copiii adulţi, că sunt întotdeauna pe capul lor, dar nu sunt disponibili să aibă grijă de nepoţi.
O mamă se plângea că „nora mea mă sună doar când vrea să-i stau cu copiii, dar în rest nu exist” ori „Nu îl interesează deloc viaţa mea” spune un tată despre ginerele său.
Se pare că fiecare dintre noi vrem să fim respectaţi, la orice vârstă.
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro