Concert de muzică și poezie creștină, la Reșița
Un concert de muzică şi poezie creştină închinat Maicii Domnului s-a desfășurat la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Govândari din Reşiţa, duminică, 20 martie 2016.
Evenimentul a fost organizat de preotul paroh Petru Berbentia, actorii de la Teatrul de Vest din Reşiţa și profesori de la Liceul de Arte „Sabin Pautza”. De asemenea, acțiunea a avut sprijinul secţiei „Vârsta a treia” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici” din Reșița.
Pentru al 11-lea an consecutiv, actorii au recitat poezie creştină din creaţia Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, a Maicii Teodosia Laţcu, dar şi din poezia poetului naţional, Mihai Eminescu. În final, preotul paroh a adresat un cuvânt de mulţumire şi de îndemn pentru păstrarea credinţei străbune dar şi a culturii naţionale.
Sursa: basilica.ro