Cel care se învrednicește de primirea Tainei Hirotoniei și în special a preoției trebuie să fie un creștin ortodox care e liber de defectele fizice ce împiedică intrarea în starea preoțească și care posedă calitățile sufletești sau duhovnicești ce se pretind de la un candidat de preoție. El trebuie să fie curat sufletește și neîntinat de păcate opritoare de la preoție, având integritate sufletească și o viață caracterizată prin cumințenie, conform vredniciei înaltei slujiri la care este chemat.

Sfântul Apostol Pavel, în capitolul III al Epistolei sale către Tesaloniceni, trasează câteva cerințe pentru viitorul slujitor bisericesc, și anume: acesta trebuie să fie „bărbat al unei singure femei, veghetor, înţelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să înveţe pe alţii, nebeţiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câştig urât, ci blând, paşnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviinţa; căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?”.

Astfel, beneficiarul Tainei Hirotoniei este creștinul ortodox liber, major, de gen masculin, absolvent de școală teologică, de unde trebuie să deprindă învățătura de credință, sănătos trupește și sufletește și pregătit spre acest scop, atât din punct de vedere intelectual, cât și moral. Cei investiți în treapta de diaconi și preoți pot fi căsătoriți, însă trebuie să fie cununați înainte de Hirotonie, căci după acest act nu le mai este permis să se cunune. Episcopii sau arhiereii nu au voie să fie căsătoriți, dispoziția aceasta datând de la Sinodul Trulan încoace, adică din secolul al VII-lea.

Femeile nu pot primi Taina Hirotoniei; aceast lucru este specificat atât în Sfânta Scriptură (I Corinteni 14, 34), cât și în dispozițiile bisericești ulterioare. Diaconițele ‒ care existau în Biserica primară, până în secolul al VII-lea și pe care le întâlnim în paginile Sfintei Scripturi ‒ nu aveau hirotonia întru treapta de diacon. Ele primeau numai o binecuvântare care era o ierurgie și prin care li se încredința o misiune în cadrul vieții bisericești. Slujba lor era să le instruiască pe catehumene asupra ceremoniilor Botezului și să ajute la botezul femeilor, să poarte grijă de văduve și să supravegheze din Biserică bunul mers al serviciului divin. În altar însă nu oficiau nici un serviciu, nu binecuvântau și nu îndeplineau slujbe din cele ce fac preoții sau diaconii.

(Prof. Nicolae Chițescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. Petreuță, Teologia dogmatică și simbolică, volumul II, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2010, p. 243)