Conferința „Tinerii și Biserica” a avut loc la Reșița

Episcopia Caransebeşului

Conferința „Tinerii și Biserica” a avut loc la Reșița

Aula Magna a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a fost arhiplină joi, 7 aprilie, cu ocazia conferinței susținută de părintele conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu.

Tema propusă spre dezbatere în cadrul conferinței, la care a participat și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost „Tinerii și Biserica”. În debutul evenimentului, Preasfințitul Părinte Lucian i-a conferit părintelui Necula Ordinul Eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”.

„Suntem la înjumătățirea Postului Mare și l-am avut ca invitat pe părintele Necula, care a vorbit foarte frumos despre tineri, despre educația religioasă a tineretului creștin ortodox, dar mai ales despre ceea ce înseamnă relația dintre Biserică și tineri. Au fost foarte multe întrebări, iar părintele profesor a răspuns foarte scurt la fiecare întrebare, dar i-a lămurit pe toți cei care au avut până acum unele nedumeriri față de problemele de credință, morală și alte subiecte legate de familie sau de relația cu ceilalți oameni. Părintele ne-a îndemnat pe toți să batem la porțile Scripturilor cu mâinile virtuților, de aceea trebuie să cultivăm virtuțile creștinești și să-i îndemnăm pe tineri să fie aproape de Biserică, iar noi slujitorii să ieșim în întâmpinarea lor și să fim mult mai îngăduitori cu tânăra generație, pentru că tinerii au nevoie de multă dragoste, înțelegere și răbdare din partea noastră”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

La manifestarea organizată de către Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu Universității „Eftimie Murgu” a fost prezentă conducerea Universității, oameni de cultură, preoți, profesori de religie și foarte mulți copii și tineri.

„Ni s-a dovedit astăzi că Biserica atunci când are posibilitatea să-și adune tineri în jur o face foarte bine și sperăm cu roade. A fost o după-amiază a zâmbetului și a respirației duhovnicești în care mesajul fundamental a fost «nu vă temeți de Biserică, trăiți în Hristos, bucurați-vă de toate darurile pe care Dumnezeu vi le-a dăruit»”, a spus părintele Constantin Necula în finalul conferinţei.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Citește despre: