Consecințele ascunse ale concubinajului

Căsătorie

Consecințele ascunse ale concubinajului

Creşterea gradului de coabitare este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai semnificative schimbări demografice ale secolului, în ceea ce priveşte familia (Smock, 2000). Totuşi, în ţări mult mai avansate decât România, s-a constatat deja, în cercetări de la începutul acestui secol, că trăirea în concubinaj înaintea căsătoriei este asociată cu o mai proastă comunicare în căsătorie, cu satisfacţie maritală scăzută, cu grade crescute de violenţă domestică şi mai mare probabilitate de divorţ.

Când le spui unor tineri ce merg mai puţin la biserică despre faptul că a trăi împreună înainte de căsătorie nu e o alegere sănătoasă, tind să te catalogheze din start ca fiind habotnic, lipsit de deschidere faţă de realităţile zilei de azi.

Ideea de a avea o relaţie de coabitare, o căsătorie de probă înainte de căsătorie, pare una dintre cele mai sigure modalităţi în care doi tineri se pot cunoaşte. Şi ce poate fi mai important într-o căsătorie decât buna cunoaştere a viitorilor soţi?! Într-o lume în care lucrurile se mişcă uneori cu o viteză ameţitoare, în care totul este în schimbare, avem parcă nevoie de o garanţie, o probă, prin care să ne confirmăm că facem pasul potrivit, cu persoana potrivită. Chiar şi înţelepciunea populară pare să confirme această viziune, mai modernă, asupra relaţiilor, prin proverbe precum „mănânci un sac de sare cu un om şi tot nu îl cunoşti”.

Coabitarea duce la reducerea stabilităţii în cuplu

Multă vreme, chiar şi specialişti, psihologi şi sociologi, au susţinut faptul că este important pentru viitorul căsătoriei să cunoaştem dinainte obiceiurile, preferinţele şi micile defecte ale persoanei iubite, pentru a vedea dacă putem trăi cu ele. A opta pentru o relaţie de coabitare anterioară căsătoriei poate aluneca însă treptat spre una dintre următoarele ipostaze: putem considera că în relaţia de coabitare avem deja tot ceea ce ne oferă căsătoria, plus libertatea de a alege. Pe măsură ce relaţia durează de mai mult timp şi este mulţumitoare din perspectiva celor doi sau cel puţin a unuia dintre partener, este din ce în ce mai greu să se facă pasul spre căsătorie. În spatele acestei amânări se poate afla şi  sentimentul de nesiguranţă, aşteptarea ca anumite aspecte care ne nemulţumesc, anumite probleme să se rezolve, pentru ca apoi să facem următorul pas. O altă posibilă ipostază ar fi aceea de a încerca să găseşti partenerul/partenera potrivită intrând într-un sistem de căutări de tipul încercare-eroare, care în final să ducă la o stare de oboseală, la consumarea bucuriei, energiei şi spontaneităţii. Astfel se poate ajunge la concluzia „nici el/ea nu este potrivit/ă… doar am încercat”.

Dincolo de diferitele opinii fundamentate psihologic, moral sau religios, vom prezenta în continuare concluziile unor studii sociologice. Aceste cercetări demonstrează cu certitudine că, în pofida credinţelor generalizate cu privire la necesitatea unei perioade de coabitare de probă, efectele sunt contrarii. Sociologii demonstrează că, în prezent, relaţiile de coabitare sunt răspândite pe scară largă: 60% dintre căsătorii sunt precedate de o relaţie de probă, în timp ce în 75% dintre relaţiile de coabitare există planuri mai mult sau mai puţin concrete de căsătorie. Dacă punem faţă în faţă concepţia generală răspândită şi realitatea concretă, vom constata că între cele două se află o mare prăpastie. Concluziile cercetărilor realizate de universităţi din Canda, Suedia, Noua Zeelandă şi Statele Unite demontează aşteptările conform cărora relaţiile premaritale conduc, ulterior, la stabilitatea relaţiei în căsătorie. Datele obţinute demonstrează că între 50% şi 80% dintre cuplurile care au convieţuit anterior căsătoriei ajung la divorţ, comparativ cu cele care nu au coabitat anterior căsătoriei. De fapt, unii cercetători vorbesc de „efectul de coabitare”, care în timp este asociat cu reducerea stabilităţii în cuplu, creşterea conflictelor, tensiunilor şi, în final, creşterea numărului de divorţuri. Unul dintre motivele acestui fenomen este acela că în relaţiile de coabitare premaritale partenerii învaţă să comunice, să negocieze şi să rezolve diferenţele de opinie într-o manieră mai puţin sănătoasă, bazată pe control şi manipulare.

Sociologii demonstrează inutilitatea coabitării premaritale

Profesorul Jay Teachman de la Universitatea Western Washington afirmă că „una dintre cele mai bine demonstrate corelaţii este aceea între convieţuirea premaritală şi destrămarea ulterioară a căsătoriei”. De asemenea, în căsătoriile care nu au fost precedate de relaţii de probă, modul de comunicare între soţi este pozitiv, iar viziunea acestora asupra viitorului este mai optimistă.

Iată deci, că relaţia de coabitare transmite mesajul: „Nu sunt foarte sigur/sigură. Putem încerca, să vedem până la urmă ce iese”, în timp ce căsătoria înseamnă „Te vreau în întregime, cu bune şi cu rele, şi mă dăruiesc în întregime ţie”. Iată deci că este vorba de aspecte total diferite, care nu au cum să decurgă una din alta, iar studiile sociologice au ajuns la concluzia că a convieţui înainte de căsătorie este o idee deficitară, nesănătoasă.