Osândirea de sine poate deveni un lucru periculos, dacă nu este însoțită de credință, de încredere în Dumnezeu. Dar dacă știm înaintea cui ne înfățișăm, vom avea curajul să luăm asupra noastră și un dram de rușine.

Îmi amintesc că atunci când am devenit duhovnic la mănăstire, Părintele Sofronie mi-a spus: „Încurajează-i pe tinerii care vin la tine să spovedească tocmai acele lucruri de care le este rușine, pentru că acea rușine se va preface în energie duhovnicească, ce poate birui patimile și păcatul”.

În spovedanie, energia rușinii se preschimbă în energie îndreptată împotriva patimilor. Cât despre o definiție a rușinii, aș spune că aceasta este lipsa curajului de a ne vedea pe noi înșine așa precum ne vede Dumnezeu.

(Arhimandritul Zaharia (Zaharou), Lărgiți și voi inimile voastre!, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 117)