Părintele Zaharia Zaharou – profil biografic
Părintele Zaharia Zaharou este ucenicul părintelui Sofronie Saharov care, la randul său, a fost ucenic al Sfântului Siluan Athonitul. În prezent, Parintele Zaharia este duhovnic în Mănăstirea întemeiată de Părintele Sofronie – „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia.
Părintele Zaharia de la Essex s-a născut și a crescut în Cipru, într-o familie creștin-ortodoxă.
Tânăr fiind, a părăsit locul natal pentru a studia chimia la Londra. Înainte de finalizarea studiilor, a devenit un apropiat al părintelui Sofronie și al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezatorul”.
Mai târziu, a ales sa renunțe la studiile în chimie, preferând să răspundă chemării lui Dumnezeu, îmbrățișând calea monahală.
Bătrânul Sofronie l-a trimis să studieze Teologia în cadrul Institutului Sfântul Serghie din Paris, unde a petrecut cinci ani, iar apoi a mers la Tesalonic, pentru înca un an, unde a obținut un al doilea titlu științific.
Lucrarea sa de doctorat, intitulată „Hristos, Calea și Viața noastră”, a fost scrisa sub îndrumarea renumitului teolog grec George Mantzaridis.
Părintele Zaharia Zaharou a tradus de-a lungul timpului, alături de Părintele Sofronie, numeroase cărți din limba rusă în limba greacă, fiind de asemenea autor a numeroase cărți duhovnicești, dintre care amintim: „Lărgiți și voi inimile voastre!” și „Omul tainic al inimii: Cultivarea inimii în Antropologia Ortodoxă”, lucrări care s-au bucurat de un real succes în Ortodoxie.
În scrierile și în cuvântările sale, Părintele Zaharia Zaharou îi sintetizează în mod autentic și viu, atât pe Sfântul Siluan, cât și pe duhovnicul său, Părintele Sofronie de la Essex, dezvăluind cele mai profunde aspecte ale vieții duhovnicești.
Sfântul Daniil Sihastrul ‒ drumul spre sfințenie
Viața Părintelui Alexander Schmemann
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro