Copiii lui Dumnezeu să ne facem!
Iată cât de bun este Dumnezeu cu noi, fiii lui Adam. El ne-a dat putința de a ocoli nefericita soartă a strămoșului nostru și să devenim fiii Săi, numai să vrem aceasta.
Cuvântul lui Dumnezeu dă mărturie despre Mântuitorul și despre faptele Sale cele minunate și pline de har: „Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12). Să ajungi fiu al lui Dumnezeu – nu este oare aceasta întocmai cu a te întoarce în Raiul cel pierdut?
Nu înseamnă aceasta chiar mai mult? Iată cât de bun este Dumnezeu cu noi, fiii lui Adam. El ne-a dat putința de a ocoli nefericita soartă a strămoșului nostru și să devenim fiii Săi, numai să vrem aceasta.
(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, traducere din limba bulgară de Valentin-Petre Lică, Editura Predania, București, 2010, p. 219)
Maica Domnului ne aduce înaintea lui Dumnezeu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro