Printre cauzele duhovniceşti ale bolilor care apar la copii din vina părinţilor sunt şi unele mai puţin evidente. În practica sa, pediatrul ortodox T. Kostenko s-a lovit de o boală de neînţeles a vremii noastre: copiii abandonaţi. Gestul mamei îi aruncă pe aceştia într-un şoc duhovnicesc-moral. Reacţia lor la abandonul părintesc este caracteristică.

Cât timp fetița nou-născută i-a fost adusă mamei spre alăptare, micuța zâmbea, se comporta bine, adăuga în kilograme. Dar cum s-a întâmplat tragedia, fetița s-a schimbat. Înfăţişarea ei a devenit cu totul jalnică, plină de tragism şi singurătate lăuntrică. Mânca puţin, părea tristă şi apatică. În general, copiii resimt foarte acut trădarea mamei, singurătatea, înstrăinarea, situaţia lipsită de ieşire care i-a lovit pe neaşteptate. Nu atât conştientizează, cât simt.

Pediatrii au decis că sugarul s-a îmbolnăvit – însă după câteva zile, parcă adaptându-se la trădare, fetiţa s-a schimbat în bine. Totuşi, a continuat să stârnească mirare expresia din ochii ei. În ei se citea nedumerire amestecată cu mirare şi rugăminte. Ochii copilului părăsit se deosebeau mult de privirea copiilor încălziţi de gingăşia, mângâierea şi dragostea maternă.

Din punct de vedere teologic, aici nu este nimic greu de înţeles. Refuzul conştient al asumării copilului pentru a satisface propriile pofte (dorinţa mamei de a păstra modul de viaţă dinainte, „libertatea”, de a se ocupa cu comerţul ş.a.m.d.) este nepăsare faţă de copii.

(Konstantin V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, pp. 24-25)