Numărul conflictelor care se încing în fața copilului trebuie redus la minimum. Dacă copiii au ajuns martori involuntari ai unei certe între părinți, trebuie neapărat să li se vorbească despre cauzele acestui comportament, să li se explice de ce unul se supără, iar celălalt plânge. Copilul trebuie să se convingă că ceea ce s-a întâmplat nu e o catastrofă și nu e sfârșitul lumii, să înțeleagă că în viață se mai întâmplă și așa ceva, dar că va trece negreșit.

Dacă ați greșit, nu trebuie să vă descurajați. „Dați pagina” și mergeți mai departe cu curaj: greșelile corectate la timp stau la baza experienței umane. Dacă vă pare rău pentru lipsa voastră de autocontrol, trebuie să-i spuneți asta copilului – de pildă, „eu și tata n-am vrut să ne certăm, dar, din păcate, se întâmplă în familii și lucruri de felul ăsta. De acum înainte o să ne străduim să ne menajăm mai mult unul pe celălalt”. Făcând aceasta, nu vă subminați autoritatea în ochii copilului, ci vă declarați dreptul de a greși, ceea ce nu-i distruge psihicul. Dimpotrivă, faptul că adulții sunt gata să învețe din propriile greșeli și să-și corecteze propriul comportament le oferă copiilor o excelentă oportunitate de a înțelege că multe lucruri pot fi îndreptate dacă omul nu se încrâncenează și nu o ține cu încăpățânare pe-a lui.

(Ecaterina Burmistrova, Enervarea, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2017, pp. 49-50)