Copiii au nevoie – mi se pare mie, şi nu insist deloc, fiindcă este o experienţă aflată deocamdată în stadiul tatonărilor – de lucruri serioase. Trebuie să încercăm să creăm nu un model ludic, încât copiii să se joace şi în această joacă a lor să imite viaţa adultă, ci să le dăm ceva adevărat de făcut.

Pentru noi, cei îmbisericiţi, un asemenea lucru cred că poate şi trebuie să devină ceea ce se numeşte, într-un mod atât de greoi, slujirea socială a Bisericii. Asta sună cumva foarte oficial, zgârie urechea. De la început, de când a fost zidită de către Domnul nostru Iisus Hristos, Biserica a considerat că una dintre lucrările sale importante e îngrijirea văduvelor, orfanilor, bolnavilor, bătrânilor neputincioşi.

Să ne trezim din letargie, să ieşim puţin dintre limitele locaşului de cult şi să înţelegem că viaţa bisericească nu se mărginește la slujbe, deși slujbele sunt partea ei centrală, inima vieții noastre. Omul nu constă însă numai din inimă – el are și mâini, și picioare, așa încât ar fi bine să ne dăm osteneala și să creăm pentru copiii noștri posibilitatea unei asemenea slujiri, fiindcă ei nu pot să organizeze asta, n-au experiența necesară, pe când noi putem să-i ajutăm și să-i organizăm în vederea acestui efort, care ar fi ceva autentic. Participând la el împreună cu adulții, copiii se vor angrena în viața comună. Ei vor percepe munca lor ca pe ceva important și înalt, fiindcă aici este vorba de o adevărată slujire bisericească, și copiii vor înțelege foarte bine lucrul acesta.

Ei au inimi mai curate decât ale noastre, simțămintele lor sunt puternice – chiar dacă ele nu sunt profunde, copiii, în pofida imaturității lor duhovnicești și sufletești, înțeleg ce înseamnă pătimirea și compătimirea. Prin acestă organizare a îngrijirii bolnavilor și bătrânilor neputincioși, ei ar avea o ascultare adevărată, de oameni maturi. Trebuie să li se arate creștinismul adevărat. Lucrul acesta le-ar putea da și indispensabila angrenare în viața adultă, de care au neapărată nevoie ca să crească în mod normal și să devină bărbați maturi și femei mature, nu să se rupă de această viață și să poarte război cu părinții lor. (Protoiereul Dimitrie Smirnov)

(Educarea copilului: sfaturi ale duhovnicilor și psihologilor ortodocși, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, București, Editura Sophia, 2013, pp. 47-48)