Spunea cineva că Molitfelnicul este prima carte de ecologie. De ecologie pentru că, prin rugăciunile sale, Biserica a rânduit să binecuvânteze viaţa omului, de la naştere până dincolo de mormânt, de la aspectele sufleteşti, până la cele legate de traiul de zi cu zi.

Creştinismul a fost plămădit în plin ev agrar, în care singura sursă de trai o reprezentau agricultura, pescuitul şi creşterea animalelor. În acest context, părinţii duhovniceşti s-au văzut nevoiţi a alcătui rânduieli şi rugăciuni prin care să fie invocată binecuvântarea lui Dumnezeu asupra pământului şi a animalelor. De rodul pământului ţinea viaţa întregii comunităţi creştine, fără a lua foarte mult în calcul faptul că elementele centrale ale dumnezeieștii Liturghii, pâinea şi vinul ce sunt prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos vin tocmai din osteneala câmpului.

Aşadar, găsim rugăciuni şi elemente de binecuvântare în slujba Aghiesemei, în Taina Sfântului Maslu, în rânduielile stabilite pentru săparea unei fântâni, pentru plantarea unui vii, semănarea holdelor, binecuvântarea stânei şi multe altele. Dacă în tradiţia ortodoxă avem rânduieli şi rugăciuni, Sinaxarul ne recomandă şi cui să ne rugăm atunci când vrem să avem parte de roade binecuvântate ale ogoarelor noastre. În ziua de 9 iulie, Sfânta Biserică îl pomeneşte pe Sfântul Coprie, un cuvios egiptean trăitor în secolul la VI-lea.

Informaţiile istorice au fost culese de la istoricul Rufin, un scriitor occidental care a gustat din frumuseţile Orientului. Conform povestirii, la cuviosul Coprie au venit în vizită mai mulţi călugări din părțile Siriei. În timpul discuţiei, la uşa cuviosului a apărut un bărbat care avea în mână un vas cu nisip, cerându-i bătrânului să îl binecuvânteze. Oaspeţii s-au minunat de gestul părintelui, de a face o rugăciune deasupra vasului cu nisip. Văzând nedumerirea lor, stareţul le-a spus: „Pământul satului aceluia care este aproape de noi este cu totul neroditor. Din grânele semănate în ţarini abia dacă le iese sămânţa dată în primăvară, iar ei muncesc în deşert. Şi oamenii satului aceluia erau toţi închinători la idoli. Iar noi, ajutându-i cu darul lui Dumnezeu, pe toţi i-am adus la credinţa lui Dumnezeu şi i-am botezat. Iar după ce toţi s-au făcut ortodocși, venind la noi, ne-au cerut să-i ajutăm ca să dea pământul lor roada cea bună. Şi am zis către dânşii: noi putem să ne rugăm, însă doar credința voastră în Dumnezeu vă poate ajuta. Iar ei, spunând că au credinţă tare, au luat în sânul lor nisip din curtea mănăstirii noastre şi m-au rugat pe mine să-i binecuvântez. Iar eu am zis: după credinţa voastră fie vouă! Şi au amestecat acel nisip cu sămânţa şi l-au semănat în ţarină. Şi s-a făcut roade cu îndestulare, ca niciunde în tot Egiptul. Iar de atunci, în toţi anii, lucrătorii de pământ vin la noi şi iau din nisipul deșertului, iar noi îl binecuvântăm în numele Domnului!”.

Până astăzi, în Egipt, înainte ca să fie semănate grânele, creştinii fac o rugăciune înaintea icoanei Sfântului Cuvios Coprie, având conştiinţa că Sfântul nu îi va lăsa fără roadele atât de necesare pentru supravieţuire, în soarele arzător al deşertului egiptean.