Îl avem în față pe Arghezi. Arghezi a fost un mare revoltat, dar nu înseamnă că a fost mai puțin poet religios. Înainte de a-l consacra pe Voiculescu, Șerban Cioculescu mi-a spus, odată, într-o convorbire, că, totuși, Arghezi rămâne cel mai mare poet religios al nostru. Nu pentru faptul că ar fi trăit religia, în sensul în care vă vorbesc eu, ci pentru că renunțase chiar și la rugăciunea formală, renunțase la ritualuri și scrie undeva: „Rugăciunea mea e gândul”. Așa se definea el, dar trebuie să vă spun că gândul, totuși, nu este rugăciune. Gândul este contemplație, iar contemplația nu este rugăciune. Dar toți psalmii lui sunt accente de revoltă împotriva lui Dumnezeu și totuși, cred eu, sunt opera unui ins care era limitat și se limita pe sine însuși.

Am recitit Psalmii lui Arghezi și să vedeți că în toate cazurile numai Dumnezeu este vinovat; niciodată subiectul nu-și reproșează ceva. El este opusul lui Voiculescu. Voiculescu scria într-o stare de umilință și, de aceea, poezia lui este foarte înaltă. Arghezi a scris în stare de revoltă și, de aceea, poezia lui este zguduitoare, dar nu și foarte înaltă. Este o poezie apteră, într-un fel: lipsită de aripi. Dar revolta face parte din datele omului, datele dramatice ale omului. Să ne amintim de Iov! Iov și-a ridicat pumnii amenințători către Dumnezeu, dar a trebuit să-și dea seama, până la urmă, că revolta este zadarnică. Revolta este un dat uman, care poate să prăbușească, dar care poate să și mântuiască. Ea nu trebuie condamnată ca atare, pentru că face parte din procesul de normalitate al insului care se ia în serios și a insului care problematizează legătura dintre el și Dumnezeu, și, de îndată ce o problematizezi, este aproape de rezolvare. Este mai rău să fii indiferent, adică să fii căldicel. E preferabil să fii rece sau fierbinte în revolta ta, decât să fii căldicel în indiferență. Indiferent fiind, ești un om mort!

(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 52-53)