Ca obiect al credinţei, Domnul Hristos a pus Evanghelia, în înţelesul nu de carte în care citim, ci în sensul de vestea cea bună a mântuirii, a venirii în lume a Împărăţiei lui Dumnezeu. „Credeţi în Evanghelie!” — credeţi în vestea cea bună! Noi am putea să ne gândim ca obiect al credinţei şi la cele patru Evanghelii care de fapt sunt una prezentate în patru moduri, de către autori diferiţi, fiecare dintre Sfinţii Evanghelişti punând în evidenţă ceea ce i s-a părut lui mai de trebuinţă a fi cunoscut de cititori. Nici unul dintre autori nu s-a gândit că scrierea lui va rămâne peste veacuri. Evangheliile au fost cărţi ocazionale. Evanghelia însă, cuprinde ceea ce este de crezut, luată şi în general şi în special. Oricare dintre cele patru Evanghelii şi toate prezentate de cei patru autori laolaltă, ca şi Evanghelia propovăduită de Sfântul Apostol Pavel şi Evanghelia tuturor apostolilor şi cea propovăduită de Biserică, este obiect al credinţei.

Evanghelia ne pune în faţă pe Domnul nostru Iisus Hristos ca să credem în El, iar Biserica propovăduieşte Evanghelia aducându-L pe Domnul Hristos în mijlocul nostru. Fiecare dintre noi, când auzim Evanghelia, auzim ceva ce se adresează sufletului nostru, ceva ce trebuie să fie crezut de noi. Evanghelia însă se interpretează, ca şi Scriptura de altfel; de aceea noi nu zicem că Evanghelia este obiect al credinţei noastre, ci zicem că obiect al credinţei noastre este învăţătura Bisericii întrupată în sfintele slujbe. Învăţătura Bisericii s-a întrupat în sfintele slujbe ca să fie la îndemână credincioşilor şi ea nu se interpretează, ci se primeşte aşa cum a fost formulată.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, Cluj, 1997)