Trei mari învăţături se desprind din Evanghelia de astăzi: În primul rând, vedem că după înmulţirea pâinilor şi a peştilor cu care a săturat cinci mii de bărbaţi, în afară de femei şi copii, Iisus se roagă în singurătate, în munte, lui Dumnezeu Tatăl, pentru a-I mulţumii şi pentru a umple inima Sa de iubirea milostivă a lui Dumnezeu pentru oameni. În al doilea rând, vedem că Iisus lasă pe ucenicii Săi să se lupte cu furtuna pe mare în timpul nopţii, pentru ca ei să înţeleagă cât de necesar îi este omului ajutorul lui Dumnezeu atunci când omul se află în primejdie. În al treilea rând, Evanghelia ne arată că de fapt corabia aflată pe marea învolburată, pe timp de noapte, simbolizează Biserica lui Hristos în luptă cu puterile şi situaţiile potrivnice ei prin istorie.

Vedem că Iisus se retrage în singurătate pentru a se ruga, dar şi pentru a evita să fie lăudat de oameni. Astfel, El ne învaţă că după o reuşită, după o mare izbândă, nu trebuie să aşteptăm să ne laude oamenii, ci mai întâi să ne retragem în rugăciune ca să mulţumim lui Dumnezeu pentru ajutorul oferit nouă. De asemenea, să ne rugăm ca în continuare Dumnezeu să umple, prin rugăciune, inima omului de iubirea Sa milostivă, pentru ca apoi când cel care a primit ajutorul lui Dumnezeu şi merge între oameni să poarte în sufletul său iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Muntele chemă la urcuş, cu pasul, cu piciorul, un urcuş exterior, dar în acelaşi timp cheamă şi la un urcuş duhovnicesc interior, la o înălţare duhovnicească spre Dumnezeu care vine în ajutorul oamenilor. Psalmistul David zice: «Ridicat-am ochii mei la munţi de unde va veni ajutorul meu». Adică, muntele reprezintă întâlnirea creaţiei cu Creatorul. De aceea şi bisericile ortodoxe, majoritatea dintre ele, sunt construite pe o înălţime, pe o colină, pentru a îndemna pe oameni la înălţare duhovnicească prin rugăciune, la a se ridica de grijile lumeşti, cotidiene, pentru a se unii cu Dumnezeu care este Izvorul Vieţii veşnice şi Izvorul tuturor darurilor şi binefacerilor.

Aşadar, această rugăciune a lui Iisus este pentru noi o învăţătură foarte importantă şi anume că noi transformăm prin rugăciune singurătatea în comuniune cu Dumnezeu. Omul de astăzi fuge de singurătate şi se simte din ce în ce mai singur pentru că nu mai intensifică rugăciunea sa, nu mai cultivă comuniunea sa cu Dumnezeu. Unul dintre filosofii occidentali ai secolului al XX-lea vorbea despre mulţimea aglomerată din oraşe, dar care se simţea însingurată deoarece nimeni nu cunoaşte cu adevărat cine este cel de lângă el și a numit-o «mulţimea însingurată». Călugărul şi când este singur prin faptul că se roagă lui Dumnezeu foarte des el nu mai este singur, ci este împreună cu Dumnezeu, cu toţi sfinţii şi cu întreaga Biserică aflată în rugăciune.

Prin pilda Sa, Mântuitorul ne îndeamnă să ne rugăm cât mai mult nu numai când ne aflăm în situaţii grele, ci să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, a mai spus Preafericirea Sa, arătând în continuare că: Rugăciunea nu este numai lucrarea omului în faţa lui Dumnezeu, ci şi lucrarea lui Dumnezeu prezent prin harul său în sufletul celui care se roagă. Rugăciunea nu este doar o activitate a omului înaintea lui Dumnezeu, ci şi o lucrare a harului lui Dumnezeu prezent în om care îi luminează mintea, îi încălzeşte inima, și îi curăţeşte simţirile.

Evanghelia de astăzi ne arată că puterea cu care Hristos a umblat pe ape și puterea de a potoli furtuna și marea învolburată este o putere dumnezeiască. Corabia a fost interpretată adesea și ca simbol al Bisericii încercată de valurile istoriei, de persecuții, de erezii și forțe întunecate potrivnice ei. Vântul care este potrivnic corabiei reprezintă vremurile sau situațiile în care Biserica întâlnește ostilitate și respingere în lucrarea ei sfințitoare. Corabia în Evanghelia de astăzi mai înseamnă Biserica aflată într-o lume învolburată de păcate și de patimi egoiste, individuale sau colective.

Totodată, această Evanghelie ne arată și cum trebuie să lupte sufletul creștin în vreme de încercare. Unii Sfinți Părinți au văzut lupta ucenicilor cu valurile învolburate ale mării pe timp de noapte ca o luptă a sufletului cu ispitele. Ei au văzut că nu se poate omul elibera de patimi decât cerând mereu ajutorul lui Iisus. De aceea, părinții pustiei și pe urmă aproape toate mănăstirile au practica rugăciunea inimii: «Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!».

Sursa: basilica.ro