"Odată, tot pe când eram începător, a trecut pe la colibele noastre un monah și ne-a spus:

- Ați auzit că a venit din lume un duhovnic purtător de Dumnezeu?

Atunci când l-am auzit, mi-am spus în sinea mea: "Iată un bun prilej să ne folosim duhovnicește." Și îndată am alergat la stareț.

- Gheronda, este binecuvântare să cunosc și eu pe acest duhovnic purtător de Dumnezeu pentru a mă folosi?

- Dacă vrei, mergi, mi-a răspuns starețul.

Atunci, fără să mai pierd timpul, am alergat acolo unde se afla acel duhovnic. Și am auzit din gura aceluia niște cuvinte și învățături atât de frumoase, încât am dat dreptate monahului care ni l-a recomandat.

Când acel duhovnic a terminat de vorbit, m-am întors la stareț și i-am spus plin de entuziasm:

- Gheronda, m-am folosit foarte mult. Într-adevăr acela este un purtător de Dumnezeu.

Dar starețul a clătinat din cap spunându-mi:

- În noaptea aceasta, după priveghere, să treci pe la mine.

Într-adevăr am trecut, dar de această dată posomorât și cu capul plecat. Atunci starețul m-a întrebat:

- Ia spune-mi, cum a mers privegherea în această noapte?

- Ah, gheronda, în această noapte am fost cuprins de întunecare și trândăvie.

- Dar tu ai spus ieri, mi-a replicat starețul cu ironie, că ai cunoscut un duhovnic purtător de Dumnezeu. Cum dar în noaptea aceasta rugăciunea nu a mers bine?

- Da, gheronda, nu a mers bine, dar nu știu de ce.

- Să-ți spun eu de ce. Ai stat lângă mine atâta timp, te-am făcut monah, te-am făcut preot. Ai simțit vreun folos de la starețul tău?

- Da, gheronda, mult m-am folosit.

- Ei, așadar, atunci când ucenicul are stareț și se odihnește sufletește lângă el, nu are dreptul să meargă la alt duhovnic. Este ca și cum nu ar mai avea încredere în cel pe care i l-a rânduit Dumnezeu. Nici mai mult nici mai puțin, aceasta se numește curvie duhovnicească.

Pentru acest lucru am primit canon de la Dumnezeu vreo două-trei zile. Cu toate acestea s-a născut înlăuntrul meu în acele zile o nedumerire. De aceea m-am dus și l-am întrebat pe stareț:

- Gheronda, ați spus că ucenicului nu-i este îngăduit să se sfătuiască cu alt duhovnic. Am însă o nedumerire. Cum se face că părintele Efrem de la Katunakia are stareț pe părintele Nichifor și cu toate acestea, mărturisește că pe toate cele bune le-a învățat de la Sfinția Voastră?

- Ei, acesta este alt capitol. Închipuiește-ți că trăiești acasă la tine, iar tatăl tău nu-ți dă să mănânci. Ce vei face? Vei muri de foame? Ei, același lucru s-a întâmplat și cu părintele Efrem. A fost nevoit să vină la mine să mănânce, însă nu are dreptul să-și părăsească starețul, oricât de necioplit ar fi acela. De aceea, cu consimțământul părintelui Nichifor, părintele Efrem este povățuit de mine în cele duhovnicești, dar este dator să facă ascultare față de starețul lui."

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, Editura Evanghelismos, București, 2005, p. 81)