O biată fetiță i-a trimis o scrisoare monahiei Siluana Vlad, pentru a găsi înțelegere, sprijin, vindecare. Aceasta povestește cum mama ei, alcoolică fiind, a privat-o de dragoste, a refuzat să o țină în brațe chiar și când era un bebeluș. Nu vorbea cu ea, deși copila în stângăcia ei îi adresa zeci, sute de întrebări. O striga mereu, primind bătăi în loc de răspunsuri. Iar tot ce făcea fetița bun, fie la școală sau acasă, mama considera că e meritul ei, cu toate că era mai absentă ca oricând. O altă greșeală majoră a mamei consta în comparația permanentă făcută între cele două fiice ale ei și tratamentul preferențial acordat celei mai mari.

Cum să crești sănătos într-un astfel de mediu?

Pentru această copilă, care este de altfel și cazul a mii de copii din țară, cuvântul „mamă”, nu este cel mai frumos, ci poate cel mai dureros.

(Maica Siluana Vlad, Sparge tăcerea. Adevăruri despre care nu vorbim, Editura Doxologia, 2010, pp. 234-239)