Învaţă-ţi copiii, părinte creştin, să asculte grabnic şi fără întârziere. (...) Nu-ţi lua porunca înapoi, ci stăruie cu toată severitatea ca ea să fie împlinită, însă pentru aceasta trebuie ca toate poruncile şi hotărârile tale să fie bine chibzuite şi înţelepte. Nu trebuie să ceri de la copiii tăi nici un lucru imposibil, nedrept sau prea anevoios, mai presus de puterile lor. Poruncile tale nu trebuie să vină din capriciu şi samavolnicie grosolană, dat fiind că prin aceasta poţi să stârneşti în ei mai degrabă împotrivire şi înrăire decât supunere şi ascultare. Tu, tată creştin, sau tu, mamă creştină, nu trebuie să îngădui azi copiilor ceea ce le interziceai ieri cu asprime, doar fiindcă azi eşti mai bine dispus decât ieri. Nu daţi porunci prea multe şi prea dese (...), altfel copiii devin neatenţi, iar uneori nepăsători la poruncile voastre. În fine, fiţi scurţi, limpezi şi exacţi în poruncile voastre şi nu folosiţi prea multe cuvinte.

Nu aveţi deloc nevoie, mai ales în ce-i priveşte pe copiii mici, să vorbiţi mult şi să explicaţi temeiul pentru care trebuie ei să facă sau să nu facă cutare şi cutare lucru. Pentru copil e de ajuns să ştie: „Părinţii vor ca eu să fac cutare sau cutare lucru, prin urmare sunt dator să ascult”. Pentru a înăbuşi însă în copil răzvrătirea voinţei şi a-l deprinde cu ascultarea fără cârtire, tatăl şi mama trebuie să fie absolut de acord în poruncile şi interdicţiile lor. Mama nu trebuie să îngăduie ceea ce a interzis tatăl, iar tatăl, la rândul său, nu trebuie nici în glumă să o dojenească pe mamă fiindcă a refuzat ceva celui mic – altminteri se vor împlini cuvintele Scripturii: Când unul zideşte şi altul strică, ce folos au, fără numai că se ostenesc? (Sirah 34, 25).

(Sfântul Vladimir, Mitropolitul Kievului, Despre educaţie, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 107-108)