„Începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi cunoştinţă bună este tuturor celor care o fac pe ea.”

Cel dintâi hotar al înţelepciunii este cugetarea la moarte, că cel ce cugetă neîncetat la moarte niciodată nu voieşte să păcătuiască.

Mântuitor lucru este a avea totdeauna pe Dumnezeu în minte şi în inimă – că acela ce cugetă totdeauna la Dumnezeu ascultă de poruncile Lui şi le va păzi cu osârdie totdeauna.

Creştin e cel ce poartă pe Hristos în inima sa.

Cel cu adevărat curat, şi în mijlocul ispitelor de foc îşi păstrează neatinsă de rău inima sa. (...)

Cel ce cu adevărat primeşte în inima sa frica de moarte şi de Judecată nu va mai iubi lumea, nici cele ce sunt în lume: ci ca un fugărit va alerga în urma lui Hristos, căutând în sus, şi primind odată cu aceasta ajutorul Dumnezeiesc.

Cel ce a urât lumea a scăpat de întristare – iar pe omul împătimit de cele văzute totdeauna îl înăbuşă grija şi întristarea.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, p. 160)