Dorul de a urma unei chemări mai presus de mine însumi
Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (I Ioan 4, 9). El a răbdat chinuri pline de cruzime, ca prin ele să şteargă fărădelegile noastre; a primit moarte de ruşine, ca prin aceasta să ne dea viaţă şi mântuire.
Cu toţii avem dorul de a urma unei chemări mari, înalte, către locul unde, din vechime, locaş veşnic s-a pregătit nouă, plin de negrăita bucurie: „Că petrecerea noastră în Ceruri este, de unde şi Mântuitor aşteptam” (Filipeni 3, 20). Astfel, cel ce doreşte a primi acea veşnicie trebuie negreşit să cunoască ce este dragostea lui Dumnezeu pentru noi şi dragostea noastră pentru Dumnezeu. Şi aşa cum El ne-a iubit pe noi tot aşa trebuie să-L iubim şi noi pe El. „Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul născut L-a dat, că oricine crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).
Iar în alt loc, acelaşi apostol scrie: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu întru noi, că Fiul Său Cel Unul născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem”. Întru aceasta este dragostea, nu că noi am iubit pe Dumnezeu, ci că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (I Ioan 4, 9). El a răbdat chinuri pline de cruzime, ca prin ele să şteargă fărădelegile noastre; a primit moarte de ruşine, ca prin aceasta să ne dea viaţă şi mântuire.
(Patericul Sarovului, traducere Svetlana Ceapă, Editura Egumenița, p. 131)
Icoana Maicii Domnului salvează de la jaf obștea Ieroschimonahului Onufrie Frunză
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro