Cretanii nu-și uită sfinții: De sărbătoarea Sfintei Paraschevi, magazinele de optică sunt închise

Reflecții

Cretanii nu-și uită sfinții: De sărbătoarea Sfintei Paraschevi, magazinele de optică sunt închise

Mă aflu zilele acestea în Heraklion, capitala insulei Creta, și am fost profund mișcat de un detaliu aparent mărunt, dar încărcat de sens: aproape toate magazinele de optică afișează anunțuri că astăzi, 26 iulie, vor fi închise pentru a cinsti sărbătoarea Sfintei Cuvioase Paraschevi — ocrotitoarea celor cu boli de ochi, vindecătoarea orbilor și grabnic-ajutătoare în suferințe trupești și sufletești.

Sfânta Paraschevi este reprezentată adesea în icoane cu două globuri oculare în mâini, simbolizând harul pe care l-a primit de la Dumnezeu — acela de a vindeca vederea celor suferinzi. În bisericile grecești, dar și în multe mănăstiri și paraclise închinate ei, oamenii vin și își spun durerile înaintea icoanei, chemând-o pe Sfântă să le fie alături în suferință.

Mai mult decât o simplă tradiție, această decizie are și o recunoaștere oficială. Potrivit Buletinului Oficial al Guvernului Greciei, nr. 147/B din 28 iunie 1996, emis de Uniunea Panelenă a Opticienilor și Optometriștilor, ziua de 26 iulie este declarată oficial zi liberă pentru toate magazinele de optică din Grecia, în cinstea Sfintei Paraschevi. E o dovadă că sfinții nu sunt doar… niște figuri ale trecutului, ci prezențe vii în viața comunităților care nu și-au uitat rădăcinile.

Într-o lume turistică, agitată, în care multe tradiții se pierd sub presiunea comercialului, această pauză capătă o semnificație aparte: e mărturia faptului că sufletul unei comunități mai trăiește încă în ritmul sărbătorilor și al sfinților. Când, într-un oraș viu și cosmopolit, profesioniști ai unei bresle întregi își închid ușile nu pentru vacanță, ori pentru a protesta, ci din evlavie — înseamnă că Hristos încă este în mijlocul lor, că Evanghelia nu e doar auzită, ci și trăită. Înseamnă că sărbătoarea nu e doar un prilej de odihnă, ci o chemare tainică la comuniune, la recunoașterea unui rost mai adânc decât cel al profitului sau al confortului. Este un semn că în acest loc, dincolo de forfota cotidiană, inimile oamenilor bat în ritmul Bisericii și nu s-au înstrăinat de Cer.

Creta, cu satele ei agățate de stânci, cu bătrânii care n-au uitat să-și facă cruce când trec pe lângă biserică și cu micii meșteșugari care închid prăvăliile în zi de sărbătoare, ne arată că nu e nevoie să alegem între modernitate și tradiție. Le putem ține pe amândouă — dacă știm Cine suntem cu adevărat și… Cine ne ține, de fapt.