Se pare că în decursul istoriei poporului nostru nu s-au înregistrat într-un timp atât de scurt atâtea frământări și mutații sociale, culturale, economice și, nu în ultimul rând, spirituale, câte vedem astăzi. Pe de o parte, asistăm la o înstrăinare mai ales a unor tineri față de principiile și învățăturile moralei creștine; în același timp însă, numărul celor educați în școlile din perioada anterioară evenimentelor din decembrie 1989 pentru a purta steagul ,,biruitor" al socialismului spre viitorul luminos al comunismului ateu pășesc în număr tot mai mare pragul sfintelor biserici și poartă permanent pe piepturile lor semnul jertfei și al biruinței, Sfânta Cruce. Cred că cei atrași de tentațiile libertății nesănătoase, de libertinaj, nu după mult timp se vor întoarce și ei la calea principiilor moralei creștine, milenare de două ori, singurele care au călăuzit toate generațiile neamului românesc, generațiile întregului nostru continent, primind pecetea creștină pe cultura, arta și gândirea Europei; se vor întoarce la trăirea vieții în duhul omeniei, al cinstei, al dragostei de muncă, luând aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: ,,Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc" (I Cor. 10, 23).
Tinerii noștri, ieșiți de pe băncile școlilor și universităților, intră, vrând-nevrând, în vâltoarea problemelor societății din care fac parte, mai ales în vâltoarea frământărilor politice, chiar ca spectatori și, nu neapărat, ca participanți activi. În această vâltoare, ei se întreabă firește pe ce cale să apuce, cum să privească sau să judece cele din jurul lor fără a-și tulbura prea mult pacea sufletească sau a-și rata o carieră, un drum, o activitate folositoare atât pentru ei înșiși, cât și pentru poporul din care fac parte, pentru ca în acest fel să îndeplinească cuvintele aceluiași Sfânt Apostol Pavel: ,,Nimeni să nu caute ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui" (I Cor. 10, 24).
Desigur, răspunsurile la aceste frământări se află în învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii noastre Ortodoxe una și nedespărțită: ambele îndrumări ale Sfântului Apostol Pavel citate mai sus asigură celui călăuzit de ele integritatea morală și unitatea sufletească, comuniunea cu semenii fără de care viața omului ar fi un pustiu sfâșietor, un iad. Chinurile iadului, spun Sfinții Părinți, constau în faptul că oamenii aflați în iad stau spate în spate și nu pot să se privească în față, adică nu simt duhul comuniunii sufletești, deși fizic sunt foarte apropiați.
Duhul comuniunii sufletești este izvorul adevăratei bucurii pentru orice om, pentru că numai atunci când ne privim față în față ne putem cunoaște și iubi mai bine și mai curat. Tocmai această iubire curată, în duhul adevărului învățăturii moralei creștine, ne păstrează în comuniunea sufletească nu numai cu oamenii, ci și cu Dumnezeu Care vrea ,,ca toți să fim una" (loan 17, 21), un suflet, un cuget, o simțire.
Aflați la răscruce de drumuri, de orientări și principii de viață, de gândire și de lucrare, unele cu totul diferite de cele de până mai ieri, avem nevoie de o îndrumare, de o întărire sufletească în viața și activitatea noastră.
Pentru noi, românii, timp de două mii de ani, Biserica, maica spirituală a poporului nostru, cum a numit-o Mihai Eminescu, ne-a călăuzit în toate cele bune.
În vâltoarea trăirii libertății, a unei libertăți anarhice, îndeosebi de o bună parte a tinerilor noștri, suntem încredințați că Biserica, instituție sfântă - Trupul lui Hristos, va rămâne mai departe limanul nostru sufletesc. Această încredințare ne este dată de Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, când spune: ,,Nici porțile iadului nu vor birui Biserica Mea" (Matei 16, 18). Într-adevăr, cuvintele Mântuitorului s-au adeverit, dacă luăm aminte la persecuțiile din primele veacuri creștine, când Biserica a rămas neclintită, iar numărul trăitorilor și mărturisitorilor credinței creștine a sporit.