Crucea, interfața Învierii

De la Cruce ajungem inevitabil la Înviere, murind și renăscându-ne prin lucrarea Sa iconomică, trecând de la irosirea existențială la cultura Duhului, întru Care și prin Care, toate se veghează și se realizează. Terifiantul suferinței este înlocuit de teribilul Învierii, drumul supliciului fiind sfârșit în Învierea de pe Cruce.

Sfânta Cruce adună într-un chip fericit, voința cerească și voința omenească, coborâtă fiind prin înălțarea Celui răstignit pe ea și ridicată prin purtarea de bunăvoie, a tuturor celor ce au ales să o susțină cu demnitate. Lepădarea de sine a omului, poate fi înțeleasă drept consecință imediată a kenozei Domnului. Numai pogorârea Domnului Hristos în trup, ridică firea umană spre sfințire și îndumnezeire. Urmarea Domnului Hristos, precum și viețuirea în poruncile și Evanghelia Sa, ridică și cultivă facultățile psiho-somatice, de la chip la asemănare, prin căutarea și însetarea după frumusețea Feței Sale. Purtarea Sfintei Cruci salvează viața oricui, fără nicio deosebire de text sau context. Nimeni nu se poate pierde prin purtarea Crucii. Oricine alege să fie stavrofor, își salvează sufletul din tulburarea vieții vremelnice, perisabile și nesigure. 

Semn sfințit prin Sângele Omului Dumnezeu, Cel răstignit din dragoste pentru noi și pentru a noastră mântuire, Sfânta Cruce sfințește sângele celor ce caută urmarea și viețuirea întru Hristos Domnul, trecând de la afectele vinovate la fericita asumare a propriei umanități, neuitând însă de nevoile imediate ale aproapelui. Crucea este mărturisire deplină a credinței, nădejdii și dragostei de Dumnezeu, fără frică și deznădejde, fără un contract prealabil ori o înțelegere lipsită de sinceritate, dar cu o tărie și un curaj creștin exemplar, dincolo de evidența tristeții sau a întristării ființiale. Între valoarea sufletului și utilitatea perisabilă a existenței terestre, Crucea rămâne cu o strălucire permanentă, în fața intrării întru Împărăția cea neclătită a lui Dumnezeu.  

De la Cruce ajungem inevitabil la Înviere, murind și renăscându-ne prin lucrarea Sa iconomică, trecând de la irosirea existențială la cultura Duhului, întru Care și prin Care, toate se veghează și se realizează. Terifiantul suferinței este înlocuit de teribilul Învierii, drumul supliciului fiind sfârșit în Învierea de pe Cruce. Suferința Domnului Hristos pe Cruce, sfârșește prin odihnirea Lui pe brațele ei și Învierea Lui în sufletele noastre. Prin Învierea Domnului, bucuria mântuirii trece la toată lumea. Cinstirea, împodobirea și închinarea ei, ridică umanitatea din deșertăciunea deșertăciunilor, spre lumina ce luminează pe tot omul ce vine în lume. Trecând prin Cruce, ușa tainelor, deschidem poarta Celui contemplat ca Răsărit fără umbrirea asfințirii, răstignit și înviat, ca Mântuitor și Răscumpărător al întregii umanități. Semn desăvârșit și desăvârșitor, Crucea Domnului a devenit Crucea noastră, în lucrarea mântuirii noastre. Ați aflat ceva mai optimist, reconfortant și elegant?

De la același autor

Ultimele din categorie