Există o cruce exterioară care se află pe umerii noştri. Sunt necazurile, nenorocirile, lipsurile, bolile, atacurile, învinuirile neîntemeiate. Există o cruce lăuntrică - lepădarea de sine împreună cu omorârea de sine. Există o cruce duhovnicească, dumnezeiască - răstignirea după voia lui Dumnezeu.

Aceste cruci iau naştere una din cealaltă. Cea din urmă se evidenţiază prin lăsarea în voia lui Dumnezeu, liniştită, tăcută, paşnică; a doua - prin lupta cu sinele, necruţătoare faţă de sine; iar a treia - prin răbdarea necazurilor. Câte cruci, atâtea purtări de cruce. Toate sunt nedespărţite până la mormânt; numai că o dată este simţită una, altă dată - alta sau a treia. Totuşi ele intră în acţiune sau sunt aplicate treptat... şi, fiind aplicate, rămân... Sunt o cruce întreită.

Cine în decursul vieţii şi-a format în sine însuşi crucea prin nevoinţele şi faptele lepădării de sine, acela este el însuşi crucea biruinţei.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, pp. 298-299)