În strînsă legătura cu Sfânta Cruce a Domnului ca altar al jertei mântuitoare, sta si crucea personală a omului constând în toate ne­cazurile, suferințele și neajunsurile vieții pământești, pe care omul trebuie să o ducă cu multă răbdare și în mod jertfelnic, după cu­vântul Domnului care zice: "cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-mi urmeze Mie" (Marcu 8, 34). Puterea de a duce cu răbdare crucea vieții, izvorăște din puterea Cru­cii Domnului căci "pentru cei ce se mântuiesc cuvântul crucii este puterea lui Dumneeu" (I Corinteni 1, 18). Pcntru a scoate în evidență necesitatea mântuitoare a ducerii crucii proprii și de înțelegere a pedagogiei dumnezeiști conform căreia Dumnezeu rânduiește o cruce pe măsura puterilor persoanei umane, acest dascăl din pustie (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul) se folosește de o istorioară din spiritualitatea ortodoxă despre felu­rimea crucilor după materialul lor, aur, argint, fier, marmură, lemn sau altele, sau după mărimea lor. Vedem cum credinciosul cârtitor împotriva lui Dumnezeu pentru crucea sa (care i se pare prea grea), este pus să-și aleagă el una care i se pare mai potrivită: după multe încercări, alege o cruce ușoară de lemn și constată apoi că este tocmai crucea sa, cea cu care venise acolo. Iată finalul acestei istorisiri alegorice: