Mai sfântă mângâiere nu-i

Pe acest pământ de suferință

Pentru creștin, ca sfânta cruce

Slăvitul semn de biruință

„Să-și ieie fiecare crucea”

Așa-i poronca lui Iisus.

Dacă voește ca s’ajungă

În sânul raiului de sus.

Când seara mergem la culcare

Cu crucea sfântă ne-nsemnăm.

Și tot cu ea începem ziua,

Când dimineața ne sculăm.

Când lângă sânul mamelor

Copiii dorm, ele’i așează,

În leagăn și cu crucea sfântă,

Cu dragoste îi însemnează.

În ori și ce călătorie

De vrem cumva ca să plecăm

Plini de nadejde’n Dumnezeu

Noi tot cu crucea ne’nsemnăm.

La masă când ne așezăm

Prin cruce mulțumim mereu

Pentru belșugurile toate

Trimise de la Dumnezeu.

În toiul luptelor grozave

Când crunta moarte stăpânește,

Pe câte suflete viteze

Slăvita cruce nu’ntărește.

Și dacă Ea’i nădejdea noastră,

Și ajutorul cel mai sfânt,

De ce se mai găsesc ființe,

Creștine pe acest pământ?

Care-o insultă’ mii de feluri

Cu vorbe batjocoritoare?

Au nu se tem ei de mânia

Lui Dumnezeu răzbunătoare?

Nu se gândește-această lume

Că prea de tot păcătuește,

Când ori cu fapta ori cu vorba,

Puterea crucei o hulește?

Nu se gândește că viața

Nu ține-o’ntreagă veșnicie?

Azi ești voinic și mâne moartea

Te-apucă cu a ei tărie.

Te duci în lumea ceialaltă,

Nepocăit pe veci pierdut.

Primind răsplata cea amară

La care atâta ai ținut.

Creștine, mă întorc spre tine:

Fii om cu înțeleaptă minte,

Respectă crucea cea Divină,

Cu dragostea cea mai fierbinte.

Învață și pe alții care

Azi, nu cunosc a ei putere,

Căci ea va fi în veșnicie

Oricui o dulce mângâiere.

(Poezie culeasă dintr-o carte apărută în 1924 la Iași, sub egida Mitropoliei Moldovei și Bucovinei)